Valabilitatea adeverinţei înlocuitoare a cardului naţional de asigurări de sănătate până la emiterea cardului duplicat a fost prelungită, printr-un ordin al preşedintelui CNAS, informează un comunicat de presă transmis de instituţie, potrivit Agerpres.
Astfel, conform ordinului, adeverinţa înlocuitoare a cardului va fi valabilă până la emiterea cardului duplicat.
“Până acum, durata valabilităţii adeverinţei era de 60 de zile, fiind astfel necesară emiterea periodică a unei noi adeverinţe, până la emiterea noului card. Durata până la emiterea cardului duplicat poate depăşi două luni, iar asiguraţii pot fi puşi în situaţia neplăcută de a face drumuri repetate la casele de asigurări de sănătate. Măsura prelungirii duratei de valabilitate a adeverinţei de înlocuire a cardului naţional duplicat implicit debirocratizează şi fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate şi diminuează cozile de la ghişee”, a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS, citată în comunicat.
Această adeverinţă se emite pentru asiguraţii care depun la casa de asigurări de sănătate cererea de eliberare a cardului duplicat, în cazul: pierderii, deteriorării, furtului cardului iniţial; schimbării datelor de identitate ale titularilor, faţă de cele înscrise pe card. Ordinul prevede că cererea de eliberare a cardului duplicat, completată şi semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia, se poate transmite şi prin poştă sau prin mijloace electronice de comunicare la distanţă, cu condiţia să fie însoţită de copia actului de identitate şi, după caz, de alte acte doveditoare, precum şi de dovada plăţii contravalorii cardului duplicat.
Solicitanţilor cardului duplicat li se poate transmite adeverinţa înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanţă. Adeverinţele emise până la data intrării în vigoare a ordinului menţionat îşi păstrează perioada de valabilitate prevăzută în acestea. Totodată, persoanele asigurate care nu au avut niciodată card naţional de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale fără să trebuiască să prezinte furnizorului o adeverinţă în locul cardului.
Acasă Actualitate CNAS: Valabilitatea adeverinţei înlocuitoare a cardului naţional de asigurări de sănătate până...