• Comisarii ANPC au decis închiderea centrului până la remedierea problemelor
• Toate persoanele cazate – mutate în alte unităţi ale DGASPC Prahova

Violeta Stoica

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au descoperit, în urma unor controale efectuate la cererea prefectului județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, o mizerie de nedescris într-unul dintre centrele verificare săptămâna trecută. Este vorba despre centrul din Călinești, comuna Florești, acolo unde inspectorii ANPC au găsit saltele vechi pline cu pete de urină, perne extrem de murdare, instalații vechi și ruginite în sălile de baie, mobilier exfoliat și găunos! În plus, se pare că râia a ajuns la ordinea zilei în unitatea care aparține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, pentru că și de această dată existau persoane aflate în carantină, din cauza scabiei, într-una dintre clădirile centrului respectiv, așa cum de altfel s-a mai întâmplat și anul trecut, când 20 de oameni cu râie se aflau în același centru!
Din cauza problemelor găsite, comisarii de la Protecția Consumatorilor au decis închiderea centrului până la remedierea problemelor găsite.
Astfel, cele 93 de persoane cazate în ”centrul groazei” din Călinești, închis în urma controlului ANPC, sunt relocate în alte unități ale DGASPC Prahova. Instituția Prefectului Prahova a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, ce s-a stabilit în urma ședinței convocate vineri seară de prefectul Virgiliu Nanu, după ce a primit rezultatele cumplite ale controlului de la Călinești. ”În baza Ordinului prefectului nr.227/ 2023, cu privire la monitorizarea centrelor rezidențiale (destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități, persoanelor adulte aflate în dificultate și cele destinate copiilor), urmat de adresa prin care este dispusă reverificarea modului și stadiului de îndeplinire a măsurilor lăsate încă din vara anului trecut (iulie 2023) în cadrul centrelor unde au fost constatate deficiențe, începând de joi, 21 martie 2023, au fost reluate acțiunile de control. Menționăm faptul că, la centrele rezidenţiale de îngrijire a persoanelor vârstnice ce aparţin Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova (instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova), au fost efectuate acțiuni de control periodice, tocmai pentru a verifica stadiul de rezolvare al deficiențelor constatate atunci pe raza întregului județ Prahova. În urma acestor verificări, au fost descoperite deficiențe grave în cadrul ”Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap” Călinești, care au dus la sancțiuni și măsuri imediate. Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au aplicat amenzi în valoare totală de 35.000 de lei și au oprit temporar prestarea serviciilor până la remedierea completă a problemelor identificate atât în spațiile de cazare, cât și în blocul alimentar. Situația este cu atât mai gravă cu cât, în cele patru corpuri de clădire ale centrului de la Călinești, erau cazate 93 de persoane. În timpul controlului, rezidenții cazați într-unul dintre corpuri (Corpul D) se aflau în carantină, cauza fiind prezența scabiei, astfel limitându-se accesul comisarilor pentru evaluarea condițiilor oferite pacienților de acolo. Prezența acestei patologii în acest centru nu este o noutate, inclusiv la verificările din anul 2023 aproximativ 20 de rezidenți ai centrului din Călinești fiind izolați din aceeași cauză. Având în vedere că, în urma controlului din data de 21 martie 2024, autoritățile au fost informate și despre obligativitatea relocării beneficiarilor din centrul rezidențial de la Călinești, seara trecută, prefectul Virgiliu-Daniel Nanu a convocat de urgență o ședință în cadrul Instituției Prefectului Județul Prahova, ședință la care au participat reprezentanți ai instituțiilor implicate în verificări, dar și reprezentanți ai instituțiilor responsabile de acest centru. Ca urmare, directorul executiv al DGASPC Prahova, Alexandru-Ion Bocioacă, a anunțat începerea imediată a procesului de relocare a beneficiarilor, urmată de remedierea completă a deficiențelor identificate la acest centru în urma verificărilor. Pacienții vor fi transferați temporar în centre similare (pentru adulți cu afecțiuni neuropsihiatrice), până la finalizarea lucrărilor de remediere”, au transmis, sâmbătă dimineață, reprezentanții Instituției Prefectului.