România a primit câştig de câştig de cauză la acuzaţiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources, reclamanţii urmând să îi ramburseze şi cheltuielile de judecată aferente, a anunţat Ministerul Finanţelor. „România a primit vineri, 8 martie 2024, Hotărârea Acţiunii arbitrale internaţionale iniţiată de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995). Aceasta a primit numărul ARB/15/31. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România primeşte câştig de cauză la acuzaţiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey). Mai mult, reclamanţii sunt obligaţi să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj”, se menţionează într-un comunicat al MF, potrivit Agerpres.
Conform Ordinului tribunalului arbitral nr.3 din 14 noiembrie 2016, după comunicarea hotărârii arbitrale, orice parte trebuie să comunice, în maximum 20 de zile, informaţiile pe care le consideră confidenţiale.
„Pentru evitarea oricărui dubiu, România doreşte publicarea integrală a hotărârii arbitrale. Prin urmare, dacă tribunalul arbitral va redacta hotărârea arbitrală fără a face trimitere la informaţiile confidenţiale aflate în posesia sa, atunci hotărârea arbitrală va deveni publică în întregime şi se va publica pe site-ul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (https://icsid.worldbank.org). Astfel, Ministerul Finanţelor nu va putea publica motivele care fundamentează soluţia pronunţată, acestea nu vor putea fi comunicate decât după trecerea celor 20 de zile”, precizează sursa citată.
Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roşia Montană”, se ridica la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit unui răspuns transmis recent de Guvern, la solicitarea AGERPRES, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.
Gabriel Resources analizează cu consilierii săi juridici decizia Tribunalului Arbitral pentru a evalua opţiunile sale, inclusiv contestarea deciziei printr-o procedură de anulare prevăzută de Convenţia ICSID, se arată într-un comunicat al companiei.