Perioada în care nu se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul eFactura va fi extinsă cu două luni, până la 1 iunie, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres. El a menţionat că este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor.
„Cu această ocazie, ţin să îi încurajez pe toţi cei care nu utilizează e-Factura să profite de timpul suplimentar pentru a se adapta la noile reglementări, care au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie. De asemenea, am trimis îndrumări în SPV care cuprind paşii de făcut pentru utilizarea sistemului către toţi cei care nu au raportat facturi până acum”, a adăugat Boloş,
Ministerul a pus în consultare publică proiectul de OUG privind modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.