N. D.

Autoritățile locale din Ploiești vor participa și în acest an la cel mai mare eveniment de mediu din istorie – ”Earth Hour” – ”Ora Pământului”, alăturându-se milioanelor de oameni, instituții și companii care vor stinge luminile, la acest sfârșit de săptămână, timp de o oră. Astfel, municipalitatea ploieșteană a decis ca, pe 23 martie 2024, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul să fie oprit în clădirile publice, pentru a se atrage atenția asupra problemelor cauzate de schimbările climatice cu care se confruntă planeta, dar și pentru ca locuitorii orașului să conștientizeze că este necesar să se realizeze lucruri benefice pentru mediul înconjurător. În acest context, autoritățile locale au ținut să precizeze: ”Primăria Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, susține “Ora Pământului” 2024, eveniment ecologic organizat de către World Wilde Fund for Nature. Ploieștenii pot participa direct la acest eveniment mondial care se va desfășura, anul acesta, în data de 23 martie, prin oprirea/reducerea consumului de energie din locuințe, în intervalul orar 20.30 – 21.30, devenind, astfel, voluntari activi în cadrul campaniei “Ora Pământului”. “Ora Pământului” este inițiativa care încurajează cetățenii, echipele de management din mediul public și privat, precum și guvernele din întreaga lume pentru asumarea responsabilității privind amprenta lor ecologică și angajarea în căutarea de resurse care oferă soluții reale la provocările actuale de mediu. Este, în fapt, o mișcare pentru viitorul nostru, în beneficiul oamenilor și al planetei. Invităm, așadar, ploieștenii să se alăture acestei inițiative ecologice arătând, astfel, că printr-un gest simplu, cum ar fi întreruperea consumului de energie electrică timp de o oră, putem contribui, fiecare în parte, la sănătatea locului în care trăim – planeta Pământ”.