N.D.

La acest sfârșit de lună martie, respectiv în perioada 29-31 martie a.c., Ploieștiul găzduiește o nouă ediție, a XXXIV-a, a Festivalului Internațional de Poezie ”Nichita Stănescu”. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Prahova, în colaborare cu Primăria Ploiești, Academia Română, Ministerul Culturii, Direcția Județeană de Cultură Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova, Casa de Cultură „I.L. Caragiale”, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus” și Filarmonica „Paul Constantinescu”. Potrivit organizatorilor, deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri -29 martie, la ora 10:00, la Colegiul Național „I.L. Caragiale” – o gazdă de tradiție a manifestărilor, evidențiindu-se, astfel, legătura poetului cu liceul în care acesta a studiat- în cadrul căreia vor vorbi personalități culturale și reprezentanți ai autorităților locale, lucrări dedicate lui Nichita Stănescu fiind prezentate de acad. Mihai Cimpoi, Nicolae Băciuț și prof. univ. dr. Pompiliu Crăciunescu. În cele trei zile de desfășurare, festivalul include organizarea de expoziții, concerte, concursuri, sesiuni de lectură și discuții. Așa cum s-a anunțat, în ultimele două zile, evenimentele se vor concentra pe interacțiunea dintre poezie și alte forme de artă, cu spectacole de teatru și muzică, vizite la muzeu, personalități culturale precum acad. Valeriu Matei, Nicolae Jelescu și Viorel Burlacu anunțându-și prezența la unele dintre evenimente. Ultima zi a manifestărilor, 31 martie a.c., va începe cu o ceremonie de depunere de flori la statuia lui Nichita Stănescu din parcul care-i poartă numele, urmată de alocuțiuni în onoarea poetului, pe acordurile Fanfarei Consiliului Județean Prahova. Iar conform programului, ceremonia de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” se va desfășura la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”.
De adăugat că în Parcul Nichita Stănescu au fost deja amplasate și standuri cu cărți, ce reunesc volume din partea mai multor edituri, ediții mai vechi sau mai noi.