Cuviosul Ilarion a fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, în Asia. Plin fiind de Duhul Sfânt, el a strălucit ca un soare printre oameni, vindecându-i de boli și curătindu-i de duhurile cele necurate. Acest bărbat dumnezeiesc a luat mai apoi mucenicia în timpul lui Leon Armeanul (813-820) care pornise din nou prigonirile contra apărătorilor sfintelor icoane. Împreună cu alți patruzeci de monahi, Cuviosul Ilarion a fost alungat în surghiun la Efes și acolo a pierit în temniță. Despre acesta scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta pesna a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori și îl numeste mucenic. Pentru că a viețuit, precum se povestește într-o cuvântare, pe vremea împărăției lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane. Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăției lui Leon Isaurul (717-741) și a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulți ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, și că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta și marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârșea dumnezeiasca Liturghie. Și, intrând în biserică și în Altar cu îndrăzneală, a poruncit oprirea cântării și a răsturnat la pământ Sfintele și dătătoarele de viață Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzând pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și fețele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins și altora nasurile le-a tăiat. După aceea, a aprins mănăstirea și biserica, iar pe cei ferecați, patruzeci și doi de părinți, i-a surghiunit în țara de la marginea Efesului și acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu sila de moarte.
