Sfântul Sofronie s-a născut la Damasc, în Siria de astăzi, în jurul anului 550. În anul 570, călătorind prin Palestina pentru a se închina la Locurile Sfinte, intră în Mănăstirea Sfântului Teodosie cel Mare, situată în apropierea Ierusalimului, ca ucenic al monahului Ioan Moshu. Împreună cu învățătorul său, va ajunge pe la toate mănăstirile și nevoitorii din Egipt. Cei doi sfinți devin apărători ai credinței ortodoxe împotriva unei noi erezii ce începuse a tulbura viața Bisericii – monotelismul (celor ce susțineau că în Hristos există o singură lucrare).
Îmbolnăvindu-se de o grea boală de ochi, a fost vindecat de Sfinții Chir și Ioan. În anul 634, Sfântul Sofronie este ales în demnitatea de patriarh al Ierusalimului. Scrisoarea de întronizare sau sinodală, concentrează învățătura sa hristologică. După ce prezintă învățătura despre Sfânta Treime și întrupare, el abordează principiul fundamental al hristologiei: în Hristos se află un ipostas sau persoana și două naturi sau firi. El nu vorbește despre două voințe, însă, întrucât vorbește despre două lucrări, acest lucru este implicit.
Sfântul Sofronie a fost de față la aducerea din exilul persan a Cinstitei Cruci, pe care Hristos a fost răstignit.
Sfântul Sofronie a scris Viața Sfintei Maria Egipteanca și a alcătuit Rânduiala Sfințirii Apei Celei Mari.
