Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu asociaţiile patronale din turism, organizează miercuri, 17 aprilie, două întâlniri cu mediul de afaceri din judeţele Braşov şi Prahova, pentru a veni în sprijinul operatorilor economici, în contextul minivacanţei de la începutul lunii mai, anunță Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANPC, în perioada 15 – 30 aprilie 2024, va funcţiona Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale, structură special creată în cadrul ANPC pentru monitorizarea activităţilor comerciale în zonele turistice ale ţării, cu ocazia minivacanţei de la începutul lunii mai, „în scopul prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi în mod clar şi precis, în zonele turistice din România”.
În perioada menţionată, se vor desfăşura acţiuni de consiliere a operatorilor economici, activităţi de informare şi educare a consumatorilor, precum şi acţiuni de control, preluare şi cercetare a reclamaţiilor, în principalele zone de vacanţă ale României. Astfel, de la ora 14.00, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (CRPC RSM) aşteaptă operatorii economici care activează pe raza judeţului Prahova la Instituţia Prefectului din judeţ.
La întâlnire vor participa Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC, directorul general ANPC, Paul Anghel, comisarul şef CRPC RSM, Ion Iordăchescu, şi prefectul judeţului, Emil Drăgănescu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înţelepte
Articolul următorE v e n i m e n t e