Primăria Ploiești a anunțat că au început lucrările de execuție pentru construirea sălii de educație fizică a Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” din oraș. Demararea investiției vine în contextul în care municipalitatea ploieșteană a depus la Compania Naţională de Investiții (CNI) solicitare pentru includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Săli de Sport”, a acestui obiectiv nou, autoritatea care pune în aplicare acest proiect fiind Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiții. Durata de execuție a lucrărilor este de 6 luni, valoarea acestora fiind de aproximativ 2,2 milioane de lei, inclusiv T.V.A. ”Autoritatea publică locală va asigura finanțarea cheltuielilor pentru asigurarea racordurilor la utilități a acestei săli destinate educației fizice, respectiv la energie electrică, apă, canalizare, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc. Prin derularea acestui proiect, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Ploiești va beneficia de o sală de sport nouă, ce va fi construită conform standardelor de siguranță și normelor de calitate în vigoare, oferind elevilor condiții optime pentru desfășurarea activităților sportive școlare”, au precizat reprezentanții Primăriei Ploiești.