Depozitarul Central a începutu de ieri distribuirea sumelor de bani aferente CUPON 1 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2604A), a informat instituţia, potrivit Agerpres.
Emitentul plătește deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente CUPON 1, utilizând serviciul naţional lansat de Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 7,35 lei.
Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 4 aprilie 2024.
Deţinătorii de titluri de stat care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul ­decompensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa sumele de bani prin intermediul acestuia. Pentru obligatarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de aceştia.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.