F.T.
Ieri dimineață, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, polițiștii ploieșteni au pus în executare 11 mandate de percheziție în municipiu, într-o comună din Prahova, precum și în orașele Boldești-Scăeni și Craiova, la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Speța este explicată de către IPJ Prahova astfel: „Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2018 – 2024, persoanele cercetate- un bărbat, de 36 de ani și o femeie, de 25 de ani- ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, în diferite locații din țară, de către două femei, în scopul obținerii de foloase materiale.
De asemenea, vor fi puse în executare mandate de percheziție domiciliară și la locuințele unor persoane care ar fi efectuat, prin diferite servicii de profil, tranzacții financiare cu sume provenite din desfășurarea activității infracționale”.
Ieri, urmau să fie conduse la sediul poliției pentru a fi audiate mai multe persoane.