N. D.
Vinerea trecută, PNL a depus documentele necesare înregistrării candidaturilor atât pentru funcția de primar al municipiului Ploiești, cât și pentru Consiliul Local Ploiești, fiind, de altfel, primul partid care a depus dosarele complete pentru alegerile locale din 9 iunie. Pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ, candidat este Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, acesta venind însoțit la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Ploiești, amenajat la parterul sediului Primăriei Ploiești, atât de președintele Organizației Ploiești a PNL, senatorul Roberta Anastase, cât și de unii dintre cei ale căror nume se regăsesc pe lista de candidați din partea PNL pentru legislativul local ploieștean. Astfel, pe primul loc pe lista de candidați se regăsește Dan Oprea, medic primar chirurgie generală, următorii pe listă fiind chiar o parte dintre consilierii locali în funcție și care își mai doresc încă un mandat de patru ani, respectiv: Radu Simionescu, Valentin Marcu, Simona Popescu, Vlad Frusina, Cristian Ganea, Nicoleta Ștefan, Gheorghe Popa, Aurelian Tudor, Iulian Bolocan, drept pentru care Bogdan Nica a precizat că are alături ”o echipă bună de candidați pentru Consiliul Local Ploiești, de oameni serioși”.
De adăugat că pentru funcția de primar al municipiului Ploiești și-au mai înregistrat dosarele de candidatură și Simona Elena Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, din partea Partidului România în Acțiune, precum și candidatul independent Mihai Laurențiu Polițeanu, actual parlamentar de Prahova. Potrivit calendarului ce vizează organizarea și desfășurarea scrutinului din 9 iunie 2024, data de 30 aprilie a.c. este data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale.