V. Stoica
Președintele PSD Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a depus, ieri, la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 31 Prahova, dosarul cu cele 26.000 de semnături ale prahovenilor care susțin candidatura sa la funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, precum și dosarul de candidatură, în conformitate cu prevederile legale.
Alături de candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, la înregistrarea candidaturii s-au aflat parlamentari de Prahova – Laura Moagher, Bogdan Toader, Grațiela Gavrilescu -, candidata PSD pentru funcția de primar al municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, dar și Andrei Volosevici – primarul municipiului Ploiești, Silviu Călin Negraru – primarul orașului Mizil, Florin Constantin – primarul orașului Vălenii de Munte, Marius Constantin – primarul orașului Băicoi, Mihai Florin Pelin – primarul comunei Tomșani, Marian Panait – primarul comunei Albești Paleologu și alți membri ai Partidului Social Democrat – Filiala Prahova.
”PSD Prahova vine în fața locuitorilor județului nostru, la alegerile locale din 9 iunie, cu o echipă puternică și unită, formată din specialiști în administrație! Prahova trebuie să redevină a prahovenilor, să fie condusă de oameni care cunosc în amănunt județul, profesioniști care să vină cu propuneri clare și fezabile pentru modernizarea fiecărei localități din teritoriu. Am depus astăzi dosarele pentru înregistrarea candidaturii mele la președinția Consiliului Județean Prahova, la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană, cu speranța că, după scrutinul din 9 iunie, vom face echipă cu prahovenii, pentru o viață mai bună a fiecăruia dintre noi, a copiilor și a nepoților noștri!
Le mulțumesc tuturor celor care au fost și sunt alături de mine și le promit că, împreună, vom avea puterea de a elimina, în timp cât mai scurt, discrepanțele existente între localitățile Prahovei. În campania electorală care va începe în curând, vom veni în fața prahovenilor cu proiectele gândite de echipa PSD Prahova, fiecare obiectiv urmând să fie supus atenției comunităților locale. Mă bazez pe sprijinul și pe alegerea prahovenilor, care au văzut, în ultimii patru ani, cum personaje care nu au nicio legătură cu Prahova au acaparat, la propriu, județul nostru. După 9 iunie, Prahova va reveni pe făgașul normal, va redeveni a prahovenilor!”, a declarat Virgiliu-Daniel Nanu, președintele PSD Prahova, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.