F.T.

Cum e vorba aia? „La prostii le merge mintea!”
Cui? În cazul de faţă, escrocilor financiari! Care scriu negru pe alb – după cum se poate citi în imaginea postată de Poliţia Română – că poţi câştiga „7000 de lei în mod pasiv”.
Adică, stând rezemat de gard şi filozofând pe tema: „Munca l-a creat pe om, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni!”. Pentru cei care stau proptiţi de-o zăbrea – ca să dăm un exemplu de „mod pasiv” – avertismentul oamenilor legii este: „Nu investiți în păcăleli online, scuze… Online Investements. Schemele frauduloase pot fi evitate cu timpul oferit educației financiare.
Până și un mic google search, în strânsă legătură cu o documentare pe această temă, poate avea un impact bun”.
Cum scriam, la prostii le merge mintea escrocilor financiari. Depinde acum dacă îi credeţi pe ei sau pe oamenii legii. (Foto: Poliţia Română)