Desi, anul trecut, o serie de societati comerciale au intampinat dificultati si, prin urmare, au fost obligate sa-si reduca efectivele, totusi, pe ansamblul economiei, numarul mediu de salariati s-a majorat cu 116.000 de persoane, aceasta crestere fiind cea mai mare de dupa anul 2000, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii. Numarul somerilor s-a redus cu 35.000 de persoane, de la 558.000 – la sfarsitul anului 2004, la 523.000 – la finele anului 2005, iar rata somajului a scazut de la 6,3 la suta, la 5,9 la suta.
Bani in plus pentru ajutoarele sociale
Sumele alocate de Ministerul Muncii pentru acordarea alocatiilor familiale si a altor ajutoare sociale au fost, anul trecut, cu 15,7 la suta mai mari fata de 2004. In acelasi timp, cresterea economica inregistrata anul anterior a redus, cu cateva procente, gradul de saracie al romanilor. Ca atare, numarul beneficiarilor de ajutoare sociale a scazut de la 418.000 familii si persoane singure – in 2004, la 393.000 – in 2005, dar suma cheltuita in acest scop a fost cu 9,5 la suta mai mare.
Pentru 2006, fondurile de asistenta sociala au fost indexate cu 5 la suta. Ele se refera la: alocatia de stat pentru copii, alocatia familiala complementara, alocatia de sustinere pentru familia monoparentala, alocatia de plasament, alocatia pentru nou-nascuti, drepturile persoanelor cu handicap vizual, indemnizatia de hrana pentru persoanele infectate/bolnave HIV/SIDA.
Facturile la caldura – “imblanzite” cu 12 milioane RON
Dupa cum se stie, prin HG nr. 1254/noiembrie 2005, pretul national de referinta pentru energia termica livrata populatiei a fost majorat cu 20 la suta. Pentru evitarea impactului negativ al scumpirii gigacaloriei asupra populatiei, guvernantii au in vedere aplicarea mai multor programe de masuri, in perioada 2006 -2009, menite sa mentina facturile la niveluri suportabile. In acest sens, vor fi alocate fonduri de peste 12.000 milioane RON, atat pentru productia, transportul si distributia de energie termica, cat si pentru izolarea termica a apartamentelor. In baza acestor programe, autoritatile locale vor intocmi, incepand din acest an, studii termice astfel incat sa poata accesa fondurile respective.
C. DUMITRU