Sâmbătă, 8 septembrie, începând cu orele 10.00, competitorii primei ediții a întrecerii de ciclism montan Câmpina Open Mountain Bike iau START-ul în competiție. Organizat sub sloganul “Race for Autism!”, concursul are și o componentă caritabilă: suma obținută din taxele de participare va fi utilizată pentru un proiect în beneficiul copiilor cu tulburare de spectru autist din județul Prahova.

Desfășurătorul zilei:
– Ora 9.30 – alinierea competitorilor la START
– Ora 10.00 – Start pentru categoria “Adulți Avansați”,
– Ora 10.10 – Start pentru categoriile “Adulți Amatori” și “Juniori” (amatori și avansați),
– Ora 10.20 – Start pentru categoriile “Family” (amatori și avansati) și “Copii”,
– Ora 10.25 – întâlnire cu presa; interviuri, declarații
– Orele 10.00 – 15.00 :
o desfășurarea competiției pe trasee;
o în zona de Start-Sosire – activități instructive, organizate de voluntari europeni
– Ora 15.00 – festivitatea de premiere

Competiția de ciclism montan se desfășoară în localitatea Câmpina, iar zona de Start-Sosire se află pe Platoul Muscel, situat la periferia nordică a orasului, cu acces principal din strada I.H.Rădulescu.
Coordonate GPS: 45.146241, 25.72956. Trei trasee, cu grade diferite de dificultate, au fost pregătite, adaptat la nevoile și îndemânarea concurenților din fiecare categorie: Copii (12 – 14 ani) – 5 km, Family – 10 km, Juniori Amatori (15 – 17 ani), – 16-18 km, Juniori Avansați (15 – 17 ani) – 16-18 km, Adulți Amatori – 16-18 km, Adulți Avansați – 35-40 km. Toate cele 3 trasee cuprind atât off-road (cărări de
munte, pădure, albii de pârâu) cât și drum asfaltat.

“Am pregătit un kit de participare pentru fiecare concurent și premii pentru fiecare categorie de participanți. Avem și o tombolă cu 2 premii speciale, deși știm că nu neaparat premiile sunt miza acestei competiții, ci dorința participanților de a pedala pe un traseu nou și provocator și de a ajuta copiii în dificultate. Prin organizarea acestui eveniment ne-am dorit să mobilizăm oameni activi, deschiși, cu suflet tînăr, într-o activitate care să promoveze atât ideea unui stil de viață sănătos cât și o atitudine sportivă pro-cauză. Puțină lume știe, probabil, că având încurajare și suport, și persoanele cu autism pot participa și câștiga astfel de competiții”, declară Adelaide Katerine Tarpan, Director de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal.

Pentru mai multe detalii și pentru înscrieri, vizitați: https://www.campina-mtb.ro.
Înscrierile se fac până inclusiv în dimineața zilei de 8 septembrie.