Potrivit unor surse neoficiale, se pare că minorul, în vârstă de 12 ani, a căzut, joi noapte, de la etajul trei al cabanei, însă a fost găsit abia vineri dimineaţă.
Potrivit aceloraşi surse, băiatul a încercat să treacă de la geamul camerei sale la geamul unei camere vecine, pe afară. Din nefericire, gluma i-a fost fatală.

Administratorul cabanei, Mihai Casandrescu, a declarat la România TV că nu a avut probleme cu copiii cazaţi la cabană.

Băiatul care a decedat era din Bucureşti şi se afla în cantonament la cabana Piatra Arsă. El făcea parte din lotul naţional de înot.

„Vineri dimineaţă, la ora 8.10 a venit la mine unul dintre ospătarii care servea lotul naţional de înot şi m-a anunţat că este un băiat mort în faţa hotelului”, a declarat la România TV administratorul cabanei.

Medicii care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viaţa.

www.rtv.net