Nu cred ca Dumnezeu vrea sange de miel. Si sunt incredintata ca nu-i place macelul national crestin cu care romanii insotesc marea sarbatoare a Sfintelor Pasti. Mira-m-as sa se fi statornicit aceasta traditie in consonanta cu religia. Mielul taiat, agatat apoi cu capul in jos, n-are nimic in comun cu ceea ce-ar trebui sa ne inspire noua cea mai trista poveste a umanitatii – Rastignirea Mantuitorului. Si apoi bucuria Invierii. Dimpotriva. E un tablou crud. Numai bun de intors viata pe dos. Dar in fiecare an repetam acest ritual si, culmea, o facem cu credinta ca il iubim pe Iisus procedand astfel. In popor se spune ca simpaticul animalut il reprezinta pe Domnul Hristos, care s-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Si noi ce facem? Il rastignim iar pe Iisus? Tanjim sa ne ierte Domnul pacatele printr-un alt pacat? N-are nici o logica sa insistam in a lega o pofta culinara de credinta care innobileaza sufletul. Pe masa de Sf. Pasti mielul e o simpla ciorba sau friptura si nicidecum Divinitatea pe care o invocam atunci cand varam cutitul in gatul vietatii.
M.B.
