FC Petrolul a pierdut al doilea meci consecutiv în Liga I, după cel cu Ceahlăul Piatra Neamț. Elevii lui Vivi Răchită au fost învinși în deplasare, de FC Brașov, cu scorul de 1-0. Susţinuţi foarte bine de Florentin Dumitru şi Vali Negru, Opriţa şi Apostu au dat ceva emoţii braşovenilor în primele 20 de minute, ultimul lovind chiar şi bara în minutul 8. „Stegarii” au reuşit însă să lovească pe contraatac, prin Mugurel Buga, care a înscris cu o scăriţă peste Zendeli, după o pasă excelentă a lui Cristescu (min. 22).
Repriza a doua a fost una pe contre, cu faze importante la ambele porţi. Mai întâi Chipciu şi Kanu au încercat poarta lui Zendeli, dar au ratat de puţin ţinta, pentru ca apoi să vină replica „găzarilor”, prin Opriţa şi Roman, dar Felgueiras a intervenit salvator. Opriţa a mai ratat încă o dată, din câţiva metri, dar nu a fost seara lui, Felgueiras reuşind din nou să se opună golului.

Petrolul a picat pe locul 13 și întâlnești, în etapa viitoare, pe Dinamo.