Un copil în vârstă de 5 ani se juca pe balconul mansardei locuinţei şi, fiind nesupravegheat de către mama sa, s-a aplecat peste balustradă, s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălţime de aproximativ 2 metri și jumătate. A fost solicitată ambulanţa care i-a acordat îngrijiri medicale, ulterior copilul fiind transportat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti. Din fericire, rănile nu sunt grave, iar viața micuțului nu a fost pusă în pericol.