Ministrul Educaţiei atrage atenţia inspectorilor şcolari, directorilor şi cadrelor didactice că se apropie sfârşitul semestrului I şi că până în 29 ianuarie trebuie să ia toate măsurile pentru terminarea cursurilor în bune condiţii, punând accent pe încheierea situaţiei şcolare „în condiţii optime, evitându-se pe cât posibil supraîncărcarea programului de lucru „.

„În acest sens, factorul cheie este atenţia ce va fi acordată respectării regulamentelor şcolare şi a celor de ordine interioară la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ”, potrivit sursei citate.

Elevii vor fi în vacanţă în perioada 30 ianuarie – 7 februarie, cursurile începând în 8 februarie.