Nu departe de Ploiesti, o moderna investitie confirma, dar si contrazice, intr-un fel, statutul obisnuit al unui parc industrial. Cei care isi inchipuie doar o zona extinsa de hale, realizate dupa cele mai inalte standarde de constructie si de utilitate, sunt departe de imaginea reala a Parcului Industrial DIBO. Iar cei care cred ca formula reusitei in afaceri exclude daruirea si pasiunea se insala, la randu-le.

Asa s-a scris istoria reusitei

In certificatul de nastere al SC DIBO SA ramane inscris , la numele „parintelui”, cel al omului de afaceri olandez Dirk Bogerd, iar in istoria de peste un deceniu a societatii s-au adunat multe momente care au deschis si apoi au confirmat drumul spre succes. Investitia a fost inceputa in 1998, de la o cladire darapanata si un teren viran aflate in comuna Brazi, satul Negoiesti, fiind organizata si condusa, ca unic finantator si coordonator, de catre domnul Bogerd, si dupa regulile economice ale eficientei si ale profitabilitatii, dar si dupa cele – nescrise – ale unei investitii „de suflet”. Cel dintai client care a inchiriat prima hala finalizata in 2001 si, mai ales, numeroasele solicitari pentru asemenea spatii inregistrate rapid au constituit, deopotriva, o importanta confirmare ca drumul pe care l-a ales este cel bun si contraargumentul adus neincrederii acelora care nu dadeau castig de cauza unei investitii industriale de amploare intr-un loc pe care parea ca nu „creste” nimic.
Aflate la intretaierea principalelor artere rutiere ce leaga marile zone geografice ale tarii, cu acces direct la calea ferata si la punctul vamal, pe cele noua hectare de teren s-au construit 16 hale, realizate atent pana la cel mai mic detaliu de functionalitate, dar si de siguranta si de confort. Construite pe structuri metalice usoare, cu pereti din panouri tip sandwich si tamplarie de aluminiu si geam termopan, halele sunt perfect izolate fonic si termic. Acestea dispun de dubla iluminare- naturala si artificiala, precum si de sisteme antifurt, antiincendiu si de ventilare a aerului. La dispozitia celor 23 de investitori care au inchiriat spatii – in totalitate firme straine care isi deruleaza afacerile in Romania – au fost puse, de asemenea, sisteme de alimentare cu energie electrica (2500KVA putere electrica), retele proprii de apa curenta si de racordare la gaze, acces la liniile de telefonie fixa. In plus, intreaga zona este prevazuta cu hidranti pentru stingerea incendiilor, corp de paza profesionist, camere video exterioare, bariera infrarosu pentru siguranta clientilor, parcari si cai largi de acces. Mai mult decat atat, firmele din cadrul Parcului Industrial DIBO beneficiaza de sali de conferinta si de spatii suplimentare destinate amenajarii de birouri sau pentru alte utilitati. Procentul ridicat de ocupare a spatiilor create si faptul ca exista deja conturat proiectul pentru extindere a suprafetei Parcului Industrial DIBO si a halelor realizate la aceiasi parametri de calitate sunt urmari firesti ale standardelor occidentale asigurate, de la prima pana la ultima hala, clientilor si angajatilor acestora. Nu in ultimul rand, e mai mult decat important modelul unei asemenea reusite intr-o perioada in care continua sa fie inca prea multi aceia care nu indraznesc sa investeasca de teama esecului.

Made in „mica Olanda”, via Prahova

Fara indoiala, domnul Dirk Bogerd a imprumutat Parcului Industrial DIBO nu numai ceva din propriul nume, din curajul si din priceperea sa in afaceri, ci si din sufletul sau. Iar acest lucru trebuie sa il recunoasca pana si cei care cred doar in… adevarul cifrelor. Insa aceia care renunta greu sau deloc la neincredere pot sa-i intrebe pe reprezentantii firmelor care isi deruleaza activitatea in aceasta zona industriala – considerata una dintre cele mai moderne din tara -, pe cei peste 1000 de angajati, pe membri ai comunitatii locale. Fiindca sunt lucruri care se vad cu ochiul liber, iar altele care reusesc, intr-un fel, sa schimbe ceva in viata oamenilor din jur. Cine trece dincolo de poarta Parcului Industrial DIBO, cine are rabdarea sa ia la pas, metru cu metru, cele noua hectare pe care le ocupa, cine are timp sa intarzie in fata oricareia dintre cele 16 hale va intelege perfect aceste randuri si suntem aproape convinsi ca va da o alta traducere cunoscutei notiuni de parc industrial. Domnul Dirk Bogerd a exportat la Negoiesti mai mult decat o „mica Olanda”. Miile de lalele inflorite in aceasta primavara si morile de vant, spatiile de relaxare, cu banci si minifantani arteziene, arbustii care sfideaza raceala aleilor din asfalt, originalitatea arhitecturii verzi insufletesc un loc pe care am fi tentati sa-l consideram stapanit doar de rigoare si de monotonie. Si inca nu e totul. Au prins aici radacini adanci si un stil si o mentalitate de a aborda domeniul afacerilor, gandite pe termen lung, dar pentru care economistii nu au o formula, oricat de priceputi ar fi. Fiindca domnul Dirk Bogerd a crescut o echipa si a „legat” o mare familie. Iar acestea isi au locul doar intr-o formula foarte speciala a profitabilitatii. Ca urmare, an de an, SC DIBO SA intinde o mana de ajutor celor necajiti si transforma in adevarate sarbatori competitiile sportive si culturale, spectacolele, intalnirile cu localnicii. Made in „mica Olanda”, via Prahova, s-a nascut, astfel, o noua formula a succesului si un nou nume al reusitei: Parcul Industrial DIBO.
Luiza Radulescu Pintilie