Daca ploiestenii se mai intrebau care este utilitatea vagonului de tramvai aflat in centrul municipiului, raspunsul va veni, maine seara, dupa sedinta ordinara a consilierilor locali: va fi transformat in cafenea. La propunerea viceprimarului Cristian Dumitru si a celor doi consilieri PDL membri ai comisiei mentionate, municipalitatea este pe cale de a incheia un contract nemaiintalnit, pana in momentul actual. Un contract care poate fi numit simplu: troc.
Maine, consilierii locali ploiesteni vor avea o mare dilema: sa inchirieze sau nu spatiul situat in buricul orasului sub forma unui contract de asociere intre municipalitate si societatea Terraverde SRL.
Care va fi costul suportat de SC Terraverde SRL contra primirii spatiului ultracentral? Doar 200 de pachete de hrana, lunar, pentru sarmanii orasului, a caror valoare nu trebuie sa depaseasca, per bucata, 20 de lei inclusiv TVA.
Asadar, contra a mai putin de 1000 de euro, firma propusa pentru asociere isi va putea amenaja spatiul cum crede de cuviinta, cu o singura conditie: in tramvaiul numit cafenea sa amplaseze doua monitoare LCD pe care sa ruleze, din doua in doua ore, un filmulet despre istoria transportului in comun ploiestean!

Mai multe informatii despre acest subiect puteti citi in editia tiparita a ziarului Prahova de maine, 28 iulie.