Real Pleasa: ruinele privatizarii post-decembriste
Pleasa, august 2006. Cateva sparturi din zidurile fostei mari fabrici producatoare de materiale refractare dezvaluie ramasitele colosului industrial in cadrul caruia lucrau, pana acum cativa ani, peste o mie de angajati. Astazi au mai ramas paznicii care indeparteaza politicos obiectivele curioase ale aparatelor foto si pe cele ale camerelor video care mai viziteaza zona. Jurnalistii vin doar pentru a consemna, din cand in cand, mitingurile sindicalistilor din unitate care, de ani de zile, duc o lupta deschisa cu patronatul si cu conducerea din fabrica. O lupta inegala care are un singur deznodamant previzibil: falimentul iminent si trimiterea in somaj.
Fabrica din Pleasa a fost cumparata de trustul timisorean Bega, controlat de fratii de afaceri Marius si Emil Cristescu, veniti tocmai din Banat pentru a achizitiona fabrici prahovene. Unitatea, cumparata de la AVAS la un pret derizoriu, a fost vanduta, bucata cu bucata la fier vechi, contrar actelor de privatizare semnate, la vremea respectiva, cu statul roman si cu sindicatul din fabrica.
Nunta cu promisiuni, divort cu scandal si furactune
Culisele privatizarii SC Real Pleasa reflecta un act generic asupra transferului activelor de la stat catre diferiti investitori privati din Romania ultimilor 16 ani. Majoritatea fabricilor cumparate de la Agentia de Valorificare a Activelor Statului au ajuns sa fie vandute la fier vechi, dupa ce au fost privatizate la valori de achizitie care frizeaza absurdul. Spre exemplu, societatea din Pleasa a fost data drept pleasca lui Marius si Emil Cristescu pe suma aproximativa de 9 miliarde. Fratii controleaza prin trustul Bega Invest peste patruzeci de societati din intreaga tara, privatizate dupa aceeasi metoda. La Pleasa s-au promis multe. La momentul privatizarii, societatea avea o multime de contracte aflate in derulare, de pe urma carora materialele refractare livrate in tara si la export asigurau gura de oxigen necesara supravietuirii, ba chiar si un plus la veniturile societatii. Prin contractul de vanzare – cumparare semnat la data de 21 decembrie, 2001, societatea Bega Trans, membra a trustului timisorean Bega, se obliga sa respecte mai multe clauze anexe actului de instrainare. Una dintre conditiile cu care noii patroni au fost de acord, la vremea respectiva a fost respectarea clauzelor sociale semnate cu sindicatul Real Pleasa, ca parte anexa la contractul de privatizare. Protocolul a fost incheiat cu sindicalistii la data de 7 noiembrie, prevazand, pentru o perioada fixa, de cinci ani, un program de mentinere a personalului muncitor, termenul scadent fiind data de 31 decembrie, 2006. Intelegerea care inca, dupa cum se poate observa, ar trebui sa stea in picioare, se anuleaza de facto, prin lichidarea la care a fost supusa societatea prahoveana.
Consultanta de miliarde pentru un faliment lamentabil
Ingineriile financiare ale Cristestilor demareaza la cateva luni de la preluarea societatii, cand si sperantele angajatilor fata de viitor au inceput sa se clatine. Noua societate SC Bega Real Pleasa contracteaza, in ciuda oricarei forme logice, o consultanta financiara de la – surpriza – o sora de trust – SC Bega Invest Timisoara. Bega Real Pleasa plateste catre Bega Invest suma de 4.513.631.920 lei, suma enorma care, conform facturii eliberate in data de 11 martie 2002, deci la foarte putin timp de la semnarea contractului de privatizare, a insemnat prestarea unui serviciu de asistenta financiara. Patru miliarde si jumatate scosi din fosta fabrica de stat, catre o „sora” de trust. Daca, pana la privatizare, fabrica functiona fara nici un fel de consultanta platita pe sume astronomice, sub fratii Cristescu au inceput sa se presteze astfel de servicii care, dupa patru ani de „privatizare” s-a vazut cat de mult a contat. Astfel ca, odata cu circuitul banilor si subtierea bugetului, de la Pleasa, a crescut si averea Cristestilor, care avanseaza de la an la an in topul 300 al celor mai bogati romani.
„Capusele” cumpara masini pentru a le inchiria… vanzatorului
Loviturile sub centura bugetului societatii s-au succedat pana la decesul final, consfintit anul acesta in instanta comerciala. Una dintre primele lovituri, pe langa consultante facute de surorile trustului, a reprezentat-o instrainarea parcului auto. Pana la privatizare, societatea din Pleasa se putea mandri cu multe masini grele in curtea sa, cu care isi implinea sarcinile de productie si transport in mod eficient. Ochii fratilor Cristescu s-au atintit asupra masinilor grele, imediat dupa privatizare. Astfel ca intreg portofoliul de masini a fost „vandut” unei alte surori din trustul Bega pentru ca, nu-i asa, unde mai gasim macarale Telemak la 20 de milioane de lei, decat in fostele fabrici de stat privatizate pe nimic. Preturile de achizitie sunt cel putin hilare. Un tractor ajunge la „fabuloasa” valoare de 19 milioane de lei, conform facturii 4155662, cu tot cu TVA, doua macarale – la 23 de milioane de lei bucata, un excavator concureaza, la cei 40 de milioane cu care s-a vandut, un Trabant pus putin la punct. Dupa aceste preturi de nimic, intreg parcul auto a ajuns in proprietatea „surorii” SC Bega Ermat care a inceput sa inchirieze utilajele exact societatii din Pleasa, de unde le cumparase si care avea nevoie de masini. De la o societate aflata in deriva la privatizare, Bega Ermat trece pe profit, odata cu marirea si inchirierea patrimoniului catre capusata Real Pleasa.
Razboi inegal intre conducere si sindicat
Conform articolului 44 din Contractul Colectiv de Munca, Bega Trans, societatea cumparatoare, era obligata sa indexeze salariile trimestrial, cu 90 de procente din rata inflatiei. Conflictul de drepturi s-a declansat prin nerespectarea acestei prime promisiuni semnate si parafate, facute chiar inainte de semnarea contractului de privatizare cu toate anexele sale in care sunt incluse si pretentiile sindicatului. Cu care, in prima faza, patronii au fost de acord. Prin sentinta civila din 14 ianuarie 2004, sindicatul castiga procesul in fata patronilor care sunt obligati sa indexeze salariile care li se cuveneau oamenilor, conform intelegerilor anterioare. Patronatul refuza, in mod partial, sa aplice sentinta instantei, iar sindicatul continua apelul. Curtea de Apel, mai putin receptiva ca tribunalul la problemele celor din Pleasa, respinge apelul formulat de acestia. Sindicalistii din Pleasa au formulat plangere penala impotriva directorului general al societatii care refuzase sa aplice hotararea numarul 16, legata de indexare, data de instanta judecatoreasca. Plangerea zace, in mod suspect, sase luni in biroul Politiei Municipale, pana cand sindicalistii s-au interesat personal de mersul anchetei. Lucrurile, in sfarsit, reusisera sa se miste. Conflictul a continuat pana la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti care, conform rezolutiei numarul 87 din 2 februarie, 2005, scoate conducerea societatii de sub urmarirea penala. In ciuda sentintelor date de instantele anterioare.
Data afara pentru ca a vorbit cu presa
Sindicalista Lucia Minea a fost printre primii angajati care au semnalat neregulile in administrarea societatii si a prevazut drumul periculos pe care se afla aceasta, in urma administrarii controlate de catre Cristesti. In data de 18 iulie 2004, pe motiv ca a afectat grav imaginea societatii, acesteia i s-a desfacut contractul de munca. De fapt, „imaginea grav afectata” a fost produsa in urma intalnirilor pe care sindicalista le-a avut cu reprezentantii presei locale. Femeia a primit interdictie de a mai calca pe poarta fabricii, in ciuda faptului ca era membru in conducerea sindicatului din Pleasa. Directoarea Ecaterina Popescu spune ca Minea si-a exercitat in mod abuziv dreptul de petitionar”. Cine reglementeaza acest drept conferit de Constitutia Romaniei nu a specificat doamna director. Lucia Minea s-a aparat la vremea respectiva spunand ca invocata conferinta de presa in care a dezvaluit potlogariile care se petreceau in fabrica, cu acordul conducerii, a fost organizata de Sindicatul Liber Real Pleasa si nu de persoanele membre in sindicat. Nu a contat. Sindicatul deranja si trebuia sa dispara. S-a incercat si metoda intimidarii. Daca actionarile in instanta impotriva sindicatului nu au dat roade, s-a incercat darea in judecata a sindicalistilor in parte, cerandu-se daune de zeci de miliarde de lei unor oameni amarati care nu vroiau decat sa se faca dreptate. Dreptate pe care, din pacate, o asteapta si astazi. Sub motivatia ca patronatul a pierdut un contract din data de 22 martie cu societatea Tilib SA, care ar fi fost reziliat de partener in urma dezvaluirilor din presa, patronatul cere daune materiale. Acelasi avocat al Cristestilor a uitat sa precizeze, insa, ca la o luna dupa sistarea unei simple comenzi s-a reluat colaborarea cu firma respectiva, deci toate acuzele legate de imaginea periclitata s-au dovedit a fi nefondate.
Reorganizare judiciara „condusa” cu basculante de fier vechi
Lupta inegala din instanta s-a fructificat in favoarea miliardarilor de carton care, si la ora actuala, stau linistiti, numarandu-si banii, nederanjati de nici un control din partea organelor statului. Protejati de case de avocatura cu pretentii, miliardarii de treizeci de ani isi cresc constant veniturile, in timp ce salariatii lor sunt dati afara si ajung muritori de foame. Dupa ce a ajuns in blocaj total, societatea din Pleasa a intrat in reorganizare judiciara, in ciuda asigurarilor date de patroni care spuneau ca, timp de cinci ani, vor sustine 75 la suta din angajati. Asta in afara de promisiunile de imbunatatire si sporire a procesului de productie. Vorbele au sunat intr-un fel, faptele, in schimb, arata altceva. Surse din Pleasa ne-au declarat ca pe poarta defunctei societati ies mereu basculante cu fier vechi care pleaca in directii necunoscute, cu toate ca procedura de reorganizare implica o izolare totala a perimetrului fabricii, in vederea conservarii, pentru a fi evaluat mai tarziu, la masa credala, restul ramas in vederea despagubirii actionarilor. Care actionari spun ca asista neputinciosi la spolierea facuta in detrimentul lor. Astfel ca, administratorii judiciari nu au miscat, pentru o perioada de timp, deloc, pentru a impiedica devalizarea. Actionarii minori spun ca, la momentul impartirii nu vor mai ramane decat zidurile din societate.
Localitatea – epava
Dupa deznodamantul controversatei privatizari, localitatea Pleasa arata ca o fantoma. Cei o mie de angajati s-au raspandit, in cautarea unui alt loc de munca. Dupa 25 de ani de activitate, sunt oameni care au ramas pe drumuri, intrebandu-se cum se poate ca o fabrica fosta exportatoare de materiale refractare de calitate, cu contracte in toata lumea, sa ramana la mana unor tinerei pusi pe imbogatire rapida. Achizitionarea pe bani de nimic, contractarea de credite in baza activelor subevaluate la privatizare, nerespectarea clauzelor sociale din contractul-anexa cu cel de privatizare, totul sub umbrela caselor puternice de avocatura care au repere morale distincte in a-si exercita meseria „nobila”, dupa propria caracterizare. Generica pentru intreaga tara, experienta capusarii premeditate a societatii arata adevarata fata a multora dintre imbogatitii Romaniei post-decembriste, o tara aflata in deriva, in care politicul face, in continuare, casa buna cu afacerile controversate.
Sebastian IGNAT
