DEMAGOGI POLITICIANISTI SAU POLITICA DEMAGOGIEI
Nu de putine ori, fapt pe care l-am mai recunoscut public, am fost intrebat ce caut in politica? Care este legatura, sub aspectul valorilor care au stat la baza instructiei mele universitare, intre mine si primarul nu stiu carui sector al Capitalei, care are o problema de acord, pana una, alta?
Cum se poate impaca un om format in rigoarea stiintifica a unei catedre universitare, care a participat constant la dezbateri, sesiuni, simpozioane etc. cu caracter stiintific alaturi de cei mai mari specialisti ai materiei, cu limbajul demagogic, barbaro-logic, manipulator din jurul unei idei sau alta? Intrebarile pot continua.
Nu este locul si nici momentul sa dezvolt acest subiect, dar trebuie sa recunosc ca de esenta politicii tine nu numai discursul ancorat in argumente logice – gen relatia de la cauza la efect in demonstratii cu caracter aproape matematic, in orice caz fundamentate pe criterii logico-rationale (ca sa nu spunem stiintifice), ci si un discurs care face apel la starile afective ale oamenilor, la reactiile lor conjuncturale, si nu de putine ori, accidentale.
Este o problema complexa, o problema veche si mereu actuala relatia dintre discursul, sa-i spunem rational si cel senzorial, iar pe acest fond s-au cladit profesii si profesii de analisti, de „prezicatori”, de manageri electorali, profesii care au inceput sa fie prezente si in viata politica romaneasca, adevarat, prin renumiti specialisti din Israel sau de peste ocean. Este deja celebra discutia despre cuplul Silberstein si Frankestein.
Poate fi condamnata, poate fi afurisita o asemenea profesie, care presupune o grija fata de nuante incepand de la modul in care se asorteaza batista, la nodul de la cravata si terminand cu elementele de continut ale unui mesaj politic? Evident, raspunsul nu poate fi decat negativ.
Acesti oameni isi fac meseria, iar meseria lor presupune a-i pune pe oamenii politicii, pentru care lucreaza, intr-o situatie cat mai placuta, cat mai convingatoare pentru cati mai multi electori.
Dar cum sa se obtina un numar de voturi? Sunt acesti consilieri, oricat ar fi ei de geniali, factori de transformare, peste noapte, a unui om politic dintr-un trapas fara speranta intr-un pur sange? Raspunsul este categoric negativ.
Oricat s-ar stradui consilierii de imagine daca nu au pe cine sa „formeze” efectul va fi in consecinta.
Exemple de acest gen intalnim la tot pasul, iar multi dintre acesti politicieni, fara vocatie politica, plonjeaza in discursul demagogic populist sfidand realitatile evidente, si nu de putine ori, bunul simt.
Mi-a fost dat sa percep un asemenea mesaj la asa-zisul congres de constituire al partidului „prezidential”. Nu este treaba mea sa intru intr-o analiza asupra cauzelor ce au determinat ca un grup de nemultumiti din P.N.L. sa formeze un nou partid, grupandu-se in jurul unui consilier prezidential, care de altfel, a fost si presedintele P.N.L, dar respectul fata de adevar ma obliga sa retin atentia asupra faptului ca explicatia – in sensul ca ei s-au rupt de P.N.L. pentru ca P.N.L, alaturi de noi, P.S.D.-ul, de P.R.M. si P.C. ar fi constituit un asa-numit patrulater negru care blocheaza reformele, este o explicatie populist demagogica. Cand facem aceasta afirmatie nu avem in vedere declaratiile oficiale si voturile exprimate la constituirea Guvernului Tariceanu II, ci argumentele prezentate in respectivul congres de catre liderul partidului respectiv.
S-a sustinut, astfel, de catre dl Stolojan, cu vehementa de satrap din evul mediu care este cunoscuta si recunoscuta, ca dovada blocarii reformei o reprezinta mutilarea, la Camera Deputatilor, a Proiectului de lege „A.N.I.” si, evident, de tergiversare a adoptarii acestei legi in Senat. Eu, la modul foarte sincer, ma intreb daca dl. care a facut asemenea afirmatii a rasfoit vreodata Proiectul cu pricina? Nu spun daca a comparat versiunea adoptata de Camere cu versiunea initiata de d-na Macovei, ca sa nu mai vorbim de compararea versiunii adoptata de Comisia Juridica a Senatului cu versiunea initiata de d-na Macovei? Daca ar fi rasfoit aceste versiuni, pana si un contabil de meserie, ca dl Stolojan, ar fi sesizat ca se face de ras daca plonjeaza intr-un asemenea discurs.
Este aicea o dovada de mimetism politic, mai precis de mimetism al unui discurs tipic populist demagogic in politica romaneasca.
Mijloacele mass-media obediente „puterii” pe care o reprezenta d-na Macovei la data initierii respectivului Proiect de lege au prezentat solutia Agentiei Nationale de Integritate ca fiind o solutie miraculoasa, de natura a rezolva definitiv si irevocabil problema coruptiei in Romania. In realitate, ideea cu Agentia Nationala de Integritate nu a fost lansata de d-na Macovei, ci de d-na Stanoiu, iar proiectul Guvernului Nastase a fost blocat ca sa se faca loc proiectului Macovei, la fel cum s-a procedat si in cazul Codului penal. Proiectul, insa, inaintat Parlamentului de catre Guvernul Tariceanu I, sub bagheta d-nei Macovei, ca ministru de justitie, din punct de vedere tehnic-juridic era de neacceptat.
Fara sa intru in detalii de ordin tehnic, ma rezum sa amintesc doar ca Agentia Nationala de Integritate a fost proiectata ca un fel de stat in stat, ca un fel de struto-camila, ca era, in egala masura, organ administrativ de control, organ de cercetare, organ de ancheta, organ de judecata si autoritate de solutionare a unei cai de atac.
Cat a fost regimul comunist de neancorat in regulile statului de drept niciodata, insa, nu si-a permis sa creeze o asemenea monstruozitate juridica. Desi nu se vorbea de separatia puterilor, aparentele au fost respectate, mandatele de arestare, chiar daca, in fapt, erau inmanate de mai marii politicii, erau semnate, in prealabil, de procurori, iar obligarea la restituirea averii ce nu putea fi justificata se facea de catre o instanta de judecata si nu de catre o autoritate administrativa. In conditiile in care vorbim despre stat de drept, despre separatia puterilor, despre respectul drepturilor fundamentale ale cetateanului, se prezinta Parlamentului un proiect de lege care, prin solutiile sale, sfideaza principii cardinale ale Constitutiei si, culmea paradoxului, acest proiect de lege este mediatizat ca fiind un element esential al reformei Justitiei, un bastion al democratiei si al luptei impotriva coruptiei.
Camera Deputatilor si, apoi, Comisia juridica a Senatului nu au facut altceva decat sa aduca proiectul respectiv in matca fireasca a Constitutiei si a statului de drept. Cea mai buna dovada in acest sens este faptul ca, la toate amendamentele prezentate de senatori, a acquisat si d-na Katalin Barbara Kibedi, secretar de stat din Ministerul Justitiei, care, fiind un profesionist onest al dreptului, nu a avut cum sa nu recunoasca limitele proiectului si solutiile neconstitutionale ale acestuia.
In concluzie, senatorii de la P.N.L., intre care Theodor Stolojan si Norica Nicolai, senatorul Valentin Dinescu – de la P.R.M., senatorul Gavrila Vasilescu – de la P.C si cei patru senatori ai P.S.D.: Doru Ioan Taracila, Serban Nicolaie, Ioan Chelaru si Antonie Iorgovan, ca membri in Comisia Juridica a Senatului, nu au inmormantat reforma A.N.I., ci dimpotriva, au contribuit la rescrierea acestei legi pentru a fi in consonanta cu legea fundamentala a tarii si cu principiile statului de drept.
Cat trebuie sa treaca pana cand liderii politici mari sau mici, ai unor partide vechi sau mai noi, vor renunta, in discursurile lor, la formulari demagogice de fatada, care nu numai ca nu au acoperire in realitate, dar falsifica datele realitatii, prezentand neghina ca fiind grau si invers?
Este aici nu numai o problema de demagogie politica sau de politica demagogica dar si o problema de responsabilitate civica, in final de cultura politica. Oare acesti lideri ne considera pe noi, cetatenii care votam, chiar atat de trogloditi? S-ar putea sa se insele amarnic, iar eu am mare incredere in spiritul civic al romanului.
Antonie IORGOVAN
