Medicina traditionala chineza considera ca 2-3 kilograme in plus ar fi un semn al sanatatii si prosperitatii, dar totusi kilogramele in exces devin daunatoare si ingreuneaza functionarea organelor vitale.
Potrivit lui Adrian Florea, specialist in medicina traditionala chineza, prea multe kilograme in plus sunt daunatoare oricui. Acesta a explicat ca tesuturile de grasime adauga o sarcina suplimentara asupra scheletului osos, ingreuneaza activitatea inimii si a circulatiei sanguine.
Urmarile acestui lucru sunt, potrivit lui Adrian Florea, faptul ca persoana ajunge rapid la starea de epuizare, ii scade rezistenta la imbolnaviri, prezinta tulburari renale sau diabet.
Specialistul in medicina chineza a adaugat ca, pentru asiatici, o definitie a obezitatii ar fi , mai degraba, una culturala si personala decat obiectiva. „In timpul dinastiei Tang, din China antica, un chip rotund, plinut si un corp si mai plinut constituiau rezumatul definitiei frumusetii”, a spus Adrian Florea. El a adaugat ca acest lucru era valabil si in Europa Evului Mediu.
Potrivit lui Adrian Florea, statuia unui Buddha mare, gras si razand cu gura pana la urechi, amplasata la intrarea tuturor templelor budhiste, reprezinta sanatatea si abundenta si chiar azi, cand standardele internationale de sanatate si frumusete impun linia supla a corpului, chinezii traditionalisti inca mai considera ca 2-3 kilograme in plus ar fi un semn al sanatatii si prosperitatii.