Pana unde mergem cu complimentele?
Micile complimente intretin conversatia, ca si micile cadouri – prietenia. Nu este o ipocrizie sa-i faci un compliment stapanei casei asupra gustului bun al mancarii, chiar daca nu a gatit-o ea. Dar daca spuneti unei doamne trecute de 60 de ani, ca ati luat-o drept fiica ei, nu este un compliment, ci o impolitete. Tot atat de nepotrivit ar fi sa-i spuneti gazdei: „Minunat acest portelan. Cred ca v-a costat destul de mult!”. A face complimente exagerate este o lipsa de tact, dar a cere sa ti se faca, este si mai grav. Intalnim deseori persoane avide de complimente, iar expresia englezeasca „fishing for compliments” (pescuind complimente) le caracterizeaza foarte bine. Codul bunelor maniere spune ca in acest caz, trebuie sa reactionam cu abilitate, evitand sa fim caraghiosi la randul nostru, exagerand cu aprecierile.
Exista, de asemenea, in fiecare dintre noi, tendinta de a ne autocaracteriza. Adeseori auzim persoane care se simt datoare sa ne spuna: „Eu sunt un om foarte corect; eu sunt foarte cinstit” etc. Buna-cuviinta spune ca e indicat sa-i lasam pe ceilalti sa ne aprecieze dupa faptele noastre, si nu dupa vorbe.
R. ENE
