Gimnasta americană premiată cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio în 2016, Laurie Hernandez, alături de partenerul său de dans Val Chmerkovskiy, a câştigat cel de-al 23-lea sezon al concursului „Dancing with the Stars”, o emisiune tip reality show difuzată de postul TV ABC. Gimnasta în vârstă de 16 ani a plecat acasă cu Trofeul Mirrorball în finala emisiunii de dans de marţi noapte, transmisă în două episoade. Hernandez alături de partenerul său Val Chmerkovskiy au primit punctajul maxim pentru unul dintre dansurile lor în timpul finalei şi 38 de puncte dintr-un total de 40 pentru un alt dans. Cei doi au surclasat cuplul format din pilotul de curse IndyCar James Hinchcliffe şi partenera sa Sharna Burgess. Fostul jucător NFL Calvin Johnson şi partenera sa Lindsay Arnold s-au clasat pe locul al treilea. Deşi a primit recenzii foarte bune în cadrul sezonului emisiunii, Laurie – cea mai tânără câştigătoare a „Dancing with the Stars” – a insistat că nu se aştepta să câştige. Aceasta a declarat: ”Nu eram deloc sigură de victorie. Am concurat împotriva a trei dintre cei mai buni concurenţi, şi sunt bucuroasă să îi pot numi familia mea. Acest sezon a fost uimitor, şi m-am maturizat mult.” Dansatorul profesionist Val Chmerkovskiy, partenerul acesteia, care a câştigat anterior trofeul Mirrorball alături de Rumer Willis, fiica actorilor Bruce Willis şi Demi Moore, în sezonul 20 al emisiunii – a insistat că se simte mai mândru de cea de-a doua sa victorie decât de prima, întrucât a dorit să o ajute pe adolescentă să ”ajungă un exemplu pentru generaţia sa.” Hernandez i-a transmis gazdei emisiunii, Tom Bergeron, că trofeul obţinut este un alt obiectiv împlinit din dezideratul său de a-i inspira pe ceilalţi.