Roşia Montană este inclusă pe lista indicativă-preliminară UNESCO şi pe 9 decembrie dosarul va fi depus spre evaluare şi includere în Patrimoniul UNESCO. Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a apreciat că mai devreme de 2018 nu va putea fi finalizat procesul de înscriere a sitului pe Lista UNESCO.
Declaraţiile ministrului Culturii au fost făcute pe 28 noiembrie la Alba Iulia, cu ocazia semnării unui protocol între Ministerul Culturii şi Primăria municipiului Alba Iulia pentru iniţierea programului ”Oraşe Europene”, precizând care este stadiul dosarului de candidatură: ”După ce au fost făcute primele demersuri, urmează ca pe 9 decembrie să fie oficializat. Vedeţi, procesul de acceptare a unui dosar e extrem de complex şi, în momentul de faţă, secretarul de stat pe Patrimoniu, Oana Bogdan, împreună cu departamentul ei şi cu cancelaria Primului ministru sunt într-o activitate extrem de corelată în aşa fel încât pe 9 decembrie să putem înmâna dosarul către UNESCO. E stabilită această dată de 9 decembrie şi din această cauză trebuie să avem gata documentele respective“.
Apoi, declaraţia de presă s-a orientat către complexitatea proiectului în sine: ”Chestiunea Roşiei Montane e cu atât mai complexă cu cât dezvoltarea economică a zonei şi dezvoltarea ei culturală trebuie să fie pe de o parte corelate şi trebuie să nu se tensioneze una pe cealaltă, ci dimpotrivă să fie două elemente complementare. Trebuie acum să construim un dosar în care dezvoltarea economică să fie foarte clar, de fapt, încurajată de zonele care sunt protejate, adică să ajungem într-o fază în care acest patrimoniu unic în lume de care noi beneficiem să devină el însuşi o resursă pentru dezvoltare economică şi, graţie eforturilor pe care le-a făcut secretariatul de stat pe patrimoniu şi colaborării cu Cancelaria primului ministru şi cu MDRAP, credem că am ajuns acum la o soluţie care să fie bună, dar încă se lucrează la acest dosar care este unul dintre dosarele prioritare pe care ni le-am stabilit în acest mandat”.
Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află: Rezervaţia Delta Dunării, ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile din nordul Moldovei, cetăţile dacice de la Orăştie, bisericile maramureşene din lemn şi centrul istoric al oraşului Sighişoara.