Chapecoense va fi desemnată câştigătoarea trofeului Copa Sudamericana

Chapecoense va fi desemnată câştigătoarea trofeului Copa Sudamericana. Formaţia braziliană şi-a pierdut o parte din jucători în accidentul aviatic petrecut, în noaptea de luni spre marţi, în apropriere de Medellin.
„CONMEBOL ne-a anunţat că Chapecoense va fi declarată campioană în Copa Sudamericana.
Clubul va primi şi premiul de 6,9 milioane euro pentru trofeu. Nu ştiu dacă va exista o ceremonie de înmânare a trofeului”, a declarat pentru presa braziliană Ivan Tazzo, preşedintele celor de la Chapecoense. Avionul în care se afla şi echipa braziliană de primă ligă Chapecoense s-a prăbuşit în cursul nopţii de luni spre marţi, la 30 de kilometri de oraşul columbian Medellin.
Bilanţul a fost de 71 de morţi şi şase supravieţuitori, dintre care trei fotbalişti: Alan Ruschel, Neto şi Follmann. Alţi 19 jucători şi oameni din staff-ul echipei şi-au pierdut viaţa.
Prima manşă a finalei turneului Copa Sudamericana, a doua competiţie intercluburi din America de Sud după Copa Libertadores, era programată miercuri, 30 noiembrie.
În seara respectivă, aproximativ 45.000 de fani au umplut stadionul pe care ar fi trebuit să se dispute meciul dintre Atletico Nacional şi Chapecoense.