La Ploiești a început o nouă campanie „Marea Debarasare”, inițiată de primărie și desfășurată cu sprijinul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești. Campania se va desfăşura în colaborare cu operatorul de salubritate (ROSAL GRUP), care va colecta deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) de la cetăţeni, în vederea gestionării ecoraţionale (tratare, reciclare, neutralizare). Până pe 12 decembrie, cetăţenii care posedă echipamente electrice şi electronice uzate (grele sau de mari dimensiuni), nefuncţionale, degradate pot scăpa de acestea printr-un simplu apel la numerele de telefon: 0244-541071
int. 114 – Biroul Protecţia Mediului; 0800.800.884 – Dispeceratul Primăriei. Cetăţenii participanţi la campanie sunt automat înscrişi în cadrul tombolei “Scoate deşeurile din casa ta!”, ce se va desfăşura miercuri 14 decembrie, începând cu ora 12.00, la parterul complexului Winmarkt Grand Center. Premiile tombolei sunt în valoare totală de 2000 de lei, acestea fiind oferite de Asociaţia ROREC. Cetăţenii pot anunţa de luni până joi, în intervalul orar 08.00 – 17.00, intenţia de participare la numerele de telefon de mai sus, enumerând echipamentele de care doresc debarasarea şi datele de contact. Personalul Biroului Protecţia Mediului din cadrul RASP Ploieşti va emite Adeverinţa de predare – primire a deşeurilor, care va fi utilizată de operator în procesul de ridicare a acestor deşeuri de la cetăţeni. Ploieştenii care au echipamente electrice şi electronice de mici dimensiuni sunt aşteptaţi la Centrul Municipal de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din strada Ciprian Porumbescu.