Din dragoste de Dumnezeu şi de semeni, sfântul s-a nevoit mulţi ani în pustiul egiptean, luptându-se cu patimile şi cu duhurile necurate. După nenumărate ispite, lupte şi biruinţe împotriva diavolilor, cuviosul a primit de la Dumnezeu multe daruri duhovniceşti, precum cel al rugăciunii şi al tămăduirii. Deoarece lumina nu poate fi aşezată sub obroc, după o scurtă vreme, nenumăraţi credincioşi au început să-l caute, pentru rugăciune, pentru sfat şi pentru tămăduire. Fugind însă de lauda lumii, cuviosul îşi va îndrepta paşii spre Constantinopol. Ajuns în capitala bizantină, cuviosul şi-a improvizat un fel de chilie, undeva lângă marele zid de apărare al oraşului, aproape de Biserica din Vlaherne. Precum era de aşteptat, nici în chilia sărăcăcioasă de lângă zidul măreţului oraş sfântul nu a rămas necunoscut lumii. Într-o zi, fiind purtat de rânduială dumnezeiască, un copil orb din naştere a venit la coliba sfântului. Cuviosul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul şi-a recăpătat vederea. Minunea aceasta l-a făcut cunoscut şi vestit pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute, spre a dobândi vindecare, mângâiere, şi povăţuire.
