V. Stoica

În județul Prahova nu există ferme de creștere a porcilor din rasa Mangalița sau ferme de creștere a curcanilor, cea mai apropiată societate care vinde porcine din rasa menționată fiind în județul Dâmbovița. În gospodăriile particulare, însă, oferta este relativ mare în privința purceilor și a porcilor gata de sacrificat pentru masa de Crăciun chiar și din această rasă, inclusiv în apropiere de Ploiești, dar și pe Valea Prahovei. În schimb, oferta pentru curcanii crescuți în gospodărie este mai scăzută, însă chiar și așa, prețurile nu sunt foarte mari, comparativ cu acelea din comerț. În ambele cazuri, atât proprietarii de suine din rasa Mangalița, cunoscute drept “porcii somon” – pentru că ar avea o grăsime dietetică și carnea mai fragedă și mai gustoasă decât a porcului obișnuit -, cât și crescătorii de
curcani bagă mâna în foc în legătură cu hrana eco pe care au primit-o porcii și curcanii crescuți în gospodărie.
Comerțul online este înfloritor cu porci de Mangalița care mai de care mai “lânoși” (foto), cu prețuri evident mai mari decât cele de la cumpărarea unui porc normal. Astfel, carnea de porc obișnuit “în viu” costă până la maximum opt lei kilogramul, pentru un kilogram de Mangaliță, tot în viu, prețul crește chiar și până la 16 lei, în funcție de greutatea animalului vândut. De exemplu, prețul poate fi de 14 lei kilogramul pentru un porc de peste 100 de kilograme, în timp ce pentru unul mai fraged, de peste 60 de kilograme, dar nu mai mult de 99 de kilograme, ar costa 16 lei pentru un kilogram. Unii dintre ofertanți vin și cu posibilitatea de a sacrifica porcul tradițional în gospodăria de unde este achiziționat.

curcani
Mulți români, însă, preferă o carne mai dietetică – de curcan – pentru masa de Crăciun. Varianta pentru prahoveni ar fi aceea de a achiziționa carnea de curcan de la magazinele de profil, fie să cumpere curcanii din gospodăriile populației, despre care proprietarii spun că au consumat numai furaje naturale. Prețurile sunt mai piperate decât în magazine, de la minimum 20 de lei kilogramul tăiat și ajungând și până la 30 de lei kilogramul.