Liderul Asociaţiei „21 decembrie 1989“, Doru Mărieş, a avut, recent, o întâlnire cu Procurorul General al României şi cu procurorul care instrumentează dosarul Revoluţiei, iar la finalul întrevederii a declarat că a cerut o confruntare între revoluţionari şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. ,,Eu am convingerea că, în cel mai scurt timp, vor fi puşi sub urmărire penală foarte mulţi dintre cei învinuiţi în decembrie ’89, în frunte cu Ion Iliescu. Sunt convins că nu trece iarna fără a fi puşi sub urmărire penală. Şi spun mult când zic că nu trece iarna”, a declarat Doru Mărieş. Liderul Asociaţiei „21 decembrie 1989“, alături de mai mulţi revoluţionari, s-au întâlnit, marţi, cu Procurorul General al României, Augustin Lazăr, cu cei doi procurori generali adjuncţi, Bogdan Licu şi Laura Oprean, şi cu doi procurori de la Secţia Militară, pentru a discuta despre evoluţia dosarului Revoluţiei, după redeschiderea acestuia. ,,Din ceea ce am aflat, se caută documente şi se încearcă să se adune rămăşiţe ale documentelor din secţii de poliţie, din penitenciarele unde au fost duşi revoluţionarii, tot ce înseamnă document istoric, indiferent că se află la Senat, la celebrele comisii din anii ‘90 – ’94 sau pe la alte instituţii care au desfăşurat activităţi de combatere a manifestanţilor”, a spus Mărieş. Cu ocazia acestei întrevederi, Asociaţia „21 decembrie“ a cerut Procurorului General ca, în baza articolului 131 din Noul Cod Penal, să dispună o confruntare între revoluţionari şi Ion Iliescu, fostul preşedinte al României. Următoarea întâlnire între revoluţionari şi procurorii Parchetului General va avea loc pe 14 februarie 2017, când ar putea avea loc şi confruntarea directă cu Ion Iliescu, dacă anchetatorii vor da curs solicitării Asociaţiei „21 decembrie“. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat în această vară decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul Revoluţiei, după ce procurorii de la Parchetul Militar au decis, în octombrie 2015, clasarea acestui dosar. Reluarea cercetărilor a fost dispusă după ce judecătorii au constatat că ancheta iniţială în acest caz a fost făcută „superficial”, fără a fi analizate probele existente, iar urmărirea penală din 2004 a întrerupt prescripţia pentru toţi participanţii la fapte.