V.Stoica

Consilierii locali din municipiul Câmpina au aprobat, săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui skate park pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, în apropiere de limita orașului, în parcul din Bulevardul Culturii.
Potrivit documentației, skate park-ul ar urma să fie amplasat într-o zonă colinară, cu versanți înclinați moderat, în zona accesului dinspre strada Podului, urmând să fie folosit atât de către practicanții de skating, de rolling, dar și de ciclism urban. Aproape toată suprafața va fi din beton acoperit cu un strat de asfalt de patru centimetri, parcul urmând să fie împrejmuit și iluminat, dar va avea și o mică parcare proprie.
Skate park-ul va fi împărțit în două zone, prima de 155 de metri pătrați, unde se va amenaja parcarea pentru autoturisme și biciclete, iar a doua – de 1.354 de metri pătrați – pe care se vor construi rampe și scări de diferite forme și mărimi și unde vor fi montate echipamente specifice sporturilor urbane. Costurile estimate prin documentația aprobată de consilierii locali se ridică la circa 100.000 de euro, iar durata de execuție va fi de circa trei luni de la data semnării contractului de lucrări.