• „La nivelul DNA există o acțiune menită să îi facă dosare lui Liviu Dragnea pentru a-l șantaja să renunțe la funcția de premier”

Sebastian Ghiță, reprezentant al Partidului România Unită, a dat publicității ieri informații incendiare care fac referire la faptul că unii procurori din Direcția Națională Anticorupție ar apela la șantaj pentru a-l determina pe Liviu Dragnea să renunțe la funcția de premier.
„Am primit zilele trecute un fişier audio cu o discuţie între doi procurori de la DNA, dintre care unul este celebrul Negulescu și un alt coleg al dânsului. Există acum, la nivelul DNA, o acțiune menită să îi facă dosare lui Liviu Dragnea pentru a-l presa, a-l șantaja să renunțe la funcția de premier”, a dezvăluit Sebastian Ghiţă.
Acesta a declarat că, astfel, ar putea să existe o problemă care să răstoarne rezultatul alegerilor, “o chestiune care afectează votul românilor”.

Sebastian Ghiță, unul dintre membrii marcanți ai Partidului România Unită, a declarat, ieri, făcând referire la înregistrarea pe care a dat-o publicității și în care afirmă că sunt vocile procurorului Negulescu, de la DNA Ploiești, și a unui coleg al acestuia, că “astfel de lucruri nu pot exista și toată lumea trebuie să facă eforturi pentru ca aceste lucruri să nu existe”. „Săptămâna trecută deja circulau zvonuri că îi vor face dosar, că până în martie îl vor închide, mă aștept la orice. Sper că Dragnea va reacționa corect și va găsi soluția corectă, astfel încât să nu trădeze votul oamenilor”, a mai declarat Sebatian Ghiţă, potrivit România tv.
Acesta a afirmat și că se fac presiuni asupra sa și asupra familiei sale: „Mie, familiei mele, prietenilor mei li se pregătesc dosare penale pentru a continua presiunile și pentru a se obține denunțuri împotriva lui Dragnea și a lui Ponta. Cred că toate acestea trebuie să se oprească și cred că e momentul ca noi toți să spunem STOP acestor fărădelegi”, a arătat Ghiţă, conform aceleiași surse.

  • Înregistrările prezentate de Ghiţă

inregistrariSebastian Ghiță a prezentat presei, potrivit România tv, “înregistrarea unei convorbiri în care procurorul Negulescu, cel care a instrumentat dosare celebre, amenință cu noi cauze care vor fi trimise în fața justiției:
Procuror Negulescu: Băga-mi-aş BEEEPPP în mă-sa! Nu mai putem să trăim pe planeta Românica din cauza lu’ un jegos ca Sebi Ghiţă care este un vagabond, o zdreanţă. Eu spun aşa…Eu i-o spun în faţă până la urmă: bă, eşti o zdreanţă! Du-te… BEEEP de aici de panaramă!
Coleg DNA: Da, bă, dar ţi-au ţinut spatele şi ăia de la Bucureşti, bă şi Kovesi…
Procuror Negulescu: Da. Bă, mă jur că îi spun în faţă că n-am ce să… ce să îmi facă să-mi BEEEEEEPPPP . Păi toate n-au plecat, frate, de la mine?
Coleg DNA: Păi dacă îl bagi pe Ghiţă, îl toarnă pe Dragnea şi, gata, rezolvăm!
Procuror Negulescu: Lasă-mă, mânca-ţi-aş gura, că-s periculos rău de tot, mă jur că-s foarte periculos. Dar dacă, bă, dacă nu mă cunoşti du-te BEEEPPPP, nu te băga cu mine, mânca-ţi-aş gura, că mă ia capul! Asta nu suport!”.