Circa 1.000 de copii au primit cadouri, miercuri seara, în Alba Iulia, cu ocazia evenimentului ”Crăciunu` din 21”, apoi s-au fotografiat cu Moş Crăciun şi cu alte personaje de poveste, iar spiriduşilor le-au spus dorinţele lor. În Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, Moş Crăciun vine, de câţiva ani, cu patru zile înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos, iar copiii cuminţi primesc cadouri. Şi în acest an, cei peste 1.000 de copii au asistat la un spectacol deosebit, denumit ”Parada lui Moş Crăciun”.După ce s-au fotografiat cu Moşul, lângă brad, fiecare copil a primit o plasă cu cadouri. Seara s-a încheiat cu un concert de colinde susţinut de artişti locali. ”La început chiar a fost o întâmplare pentru că aşa s-a nimerit, într-una din zilele anilor trecuţi, să sărbătorim Crăciunul în ziua de 21. Mai târziu ne-am gândit că lumea nu are timp în ziua de Ajun sau în ziua de Crăciun să vină şi atunci am zis să ne armonizăm bunele intenţii cu aşteptările locuitorilor într-un moment prielnic din mai multe puncte de vedere şi ca timp, şi ca preocupare. Am ajuns la concluzia că e mai bine să sărbătorim, în comunitate, cu câteva zile înaintea Crăciunului. Şi titlul rimează, Crăciunu` din 21”, a spus Mihai Coşer. Parcul sărbătorilor de iarnă s-a deschis la Alba Iulia în 6 decembrie, iar în Piaţa Cetăţii a fost montat un pavilion de lumină cu mii de beculeţe şi un brad artificial de 12 metri înălţime. În apropiere au fost amplasate mai multe căsuţe în care se comercializează vin fiert, dulciuri, produse hand-made şi alte obiecte ce pot fi oferite cadou. Alături de acestea se află un patinoar, care va fi deschis în sezonul rece în fiecare zi de la ora 10.00 la 22.00, preţul unei ore fiind cinci lei.