Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti, fiind vorba despre un lăcaş de cult recunoscut de stat şi nu un centru de pregătire al unor lideri islamici. Declaraţia aparţine purtătorului de cuvânt al Mitropoliei, Vasile Bănescu. „Patriarhia nu se opune construirii unui lăcaş de cult, al unui cult oficial recunoscut de stat. Problema ridicării moscheii nu are legătură strict cu biserica, ci cu Guvernul, care dă aprobările. Personal, am fost asigurat de Secretariatul pentru culte că e vorba de o moschee mai mare decât cea dintr-un oraş de provincie, şi că nu e vorba de un centru de pregătire a unor lideri islamici”, a declarat Vasile Bănescu. Muftiatul Cultului Musulman din România are un certificat de urbanism pentru moscheea pe care intenţionează să o construiască în Bucureşti, dar acesta nu dă drept de construire. Ar trebui să urmeze realizarea unui PUZ-Plan Urbanistic Zonal, consultarea populaţiei, operaţiuni realizate de Primăria Municipiului Bucureşti. Abia după acestea, Muftiatul Musulman va putea solicita Primăriei Sectorului 1 eliberarea unei autorizaţii de construire.