Chiar dacă vârful Sărbătorilor de Iarnă a trecut, polițiștii prahoveni au mai găsit, rămase pe stoc, alte materiale pirotehnice pe care posesorii acestora nu apucaseră să le vândă sau să le dea foc. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, după Anul Nou au mai fost întocmite nouă dosare penale pentru operațiuni fără drept cu astfel de articole, fiind date, de asemenea, și 20 de amenzi contravenționale. Alte astfel de materiale menite să facă zgomot și să marcheze trecerea dintre ani au mai fost găsite și în ultima zi a anului trecut în localitatea Dumbrava, acolo unde la domiciliul unei persoane erau depozitate zeci de kilograme de materiale prirotehnice, clasa a II-a. Acestea au fost confiscate, iar deţinătorul lor s-a ales cu dosar penal.
Nici Ploieștiul nu putea duce lipsă de “explozibili” deținuți ilegal. De exemplu, tot înainte de Anul Nou, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști în zonele Complexul Mare de la Nord și Piața Malu Roșu, a fost prins un bărbat de 27 de ani care vindea, fără drept, articole pirotehnice, acesta fiind amendat cu 1.000 de lei. Și, chiar dacă inclusiv la marginea drumului, unii vindeau, direct din mașini, astfel de dispozitive, oamenii legii tot i-au prins. Este cazul a doi bărbați care vindeau, în Mizil, dintr-o mașină parcată în fața unui supermarket, 1.200 de petarde, precum și baterii de artificii.
În rest, bilanțul total al materialelor confiscate în această perioadă urmează să fie făcut zilele acestea, când vor fi adunate și puse pe cântar toate materialele pirotehnice confiscate.