Bogdan Chitic

La finalul acestei săptămâni, Campionatele Naţionale de baschet pentru juniori se reiau, pe tabloul masculin, la categoriile „sub 16” şi „sub 18 ani”. Deşi are nu mai puţin de cinci reprezentate în cadrul celor două segmente de vârstă, Ploieştiul se va baza, în weekend, pe o singură echipă, a Clubului Sportiv Municipal, la „U18”, în condiţiile în care colegii mai mici de vârstă au programate deplasări în vestul ţării, la Oradea, Arad sau Timişoara, iar starea vremii nu le permite „să se înhame” la drum.
Pe tabloul „U16”, echipa Clubului Sportiv Universitar Ploieşti, antrenată de Ivan Gemaljevic, ar fi trebuit să joace la Oradea, dar meciul a fost reprogramat, cu acceptul Federaţiei Române de Baschet, pentru data de 4 februarie, de la ora 10:00. În aceeaşi situaţie se regăseşte şi ABC T-Pack, gruparea pregătită de Vasile Tace, a cărei vizită la Arad, pe terenul celor de la BC Valbon, se va produce abia peste două luni, pe 18 martie, într-un joc ce va începe la ora 11:00. Ultimii care au fost nevoiţi să-şi recalculeze paşii pe ultima sută de metri au fost jucătorii de la Clubul Sportiv Şcolar, antrenaţi de profesorul Marian Hartman, experimentatul antrenor ploieştean găsind înţelegere la oficialii timişoreni pentru ca partida cu CSŞ Bega să aibă loc pe 4 februarie, urmând ca, a doua zi, foştii elevi ai lui Titi Mircea să se oprească sub Feleac, pentru duelul cu U-BT 2 Cluj Napoca.
Cea de-a patra echipă din oraşul nostru înscrisă pe tabloul Campionatului Naţional „U16”, în faza a doua, CS Sevlar Ploieşti, va începe traseul din GV C (grupa valorică C) în data de 25 februarie, pe teren propriu, la Blejoi, cu CSŞ Buzău.

Trei jucători noi la CSM Ploieşti

Astăzi, de la ora 11:00, echipa „sub 18 ani” a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, antrenată de Robert Munteanu, îşi va face debutul în faza de recalificare semifinală (grupa valorică B) a Campionatului Naţional, într-un meci în deplasare, cu CSŞ Buzău. La această partidă, în tricoul ploieştenilor şi-ar putea face apariţia şi cei trei jucători noi legitimaţi în scurta pauză competiţională, Sebastian Manu, Mihai Filote şi Andrei Oprea, o decizie în acest sens urmând să fie luată de „principalul” Robert Munteanu. „În acest moment, avem 15 jucători în lot, drept pentru care, la fiecare meci de acum înainte, voi fi nevoit să las trei în afara lotului. Asta depinde, bineînţeles, de randamentul demonstrat la antrenamente de fiecare băiat în parte, lotul urmând să fie anunţat după încheierea ultimei şedinţe de pregătire dinaintea jocurilor”, a declarat Robert Munteanu.