Violeta Stoica

Unul dintre cei șase candidați intrați în cursa pentru alegerea președintelui Parlamentului European, desfășurată ieri la Strasbourg, a fost și europarlamentarul român Laurențiu Rebega (reprezentând Grupul Europa Națiunilor și a Libertății, al cărui vicepreședinte este), originar din Vălenii de Munte și care va împlini în luna februarie vârsta de 41 de ani.
În urma numărării voturilor exprimate în mod secret de către membrii Parlamentului European, Laurențiu Rebega a fost pe ultimul loc după primul tur, însă după al doilea tur al alegerilor, prahoveanul a ieșit penultimul, devansând-o pe italianca Eleonora Forenza.
În discursul său, pe care l-a susținut în limba română, în plenul Parlamentului European, Rebega a subliniat importanța pe care trebuie să o acorde instituțiile Uniunii Europene fiecărui stat membru în parte.
“Toți vrem ca parlamentul să joace un rol mai important. Dar să ne întrebăm, mai întâi, cum a funcționat în realitate relația cu Comisia Europeană, care a arătat în mod constant o lipsă de respect față de Parlament?
Noi, grupul ENL, ne opunem oricărui transfer al suveranității naționale către orice instituție supranațională. Dorim o Europă a cooperării, care să respecte interesele națiunilor noastre. Mai mult, eu consider că puterea națiunilor stă în păstrarea și dezvoltarea specificităților lor. Și nu în ultimul rând, trebuie să apărăm, în interiorul, dar și în exteriorul acestei Camere, libertatea individuală, libertatea cuvântului, inclusiv libertatea digitală”, a arătat Laurențiu Rebega în discursul său avut înaintea începerii procesului votării.
Rebega a subliniat și problemele pe care le are Uniunea Europeană: “Aceste alegeri au loc în cel mai critic moment al existenței Uniunii Europene, e bine, întrucât acum avem nevoie de o alternativă mai bună pentru Europa. După o lungă serie de crize – politice, economice, de migrații și serioase probleme de securitate – trebuie să recunoaștem că referendumul în favoarea Brexit-ului a însemnat o primă atenționare gravă la adresa Uniunii (…). Dacă noi credem într-adevăr că Uniunea Europeană se află într-o criză profundă, atunci e evident că o schimbare superficială nu poate fi de ajuns (…). Grupul Europa Națiunilor și Libertăților, pe care îl reprezint, cere mai multă democrație și mai multă transparență în Parlamentul European. Cerem respect pentru milioanele de contribuabili care au votat pentru candidații noștri”.
La închiderea ediției, încă nu se anunțaseră rezultatele finale ale votului pentru alegerea președintelui Parlamentului European, însă pe primul loc se afla candidatul PPE, italianul Antonio Tajani.