Circulaţie feroviară adaptată la condiţii meteo nefavorabile

 

Bucureşti, 18 ianuarie 2017

CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, intervine la această oră cu pluguri pentru deszăpezire pe 5 intervale de staţii din sud-estul ţării, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. La această oră se înregistrează temperaturi la nivelul şinei cuprinse între -13 şi -3 grade C, în anumite judeţe din sudul și sud-estul țării fiind de asemenea semnalate intensificări ale vântului de până la 70 km/h.

Traficul feroviar este operațional pe toate magistralele de cale ferată, iar trenurile înscrise în circulaţie de operatorii de transport feroviar de călători asigură legătura cu toate zonele ţării.

Utilajele de deszăpezire acţionează la această oră pe secţiile:

– Videle – Giurgiu

– Fundulea – Săruleşti (fir II)

-Ţăndărei – Slobozia

– Medgidia – Tulcea

– Feteşti – Lehliu

– Ciulniţa-Călăraşi

În jumătatea de sud a ţării, pe următoarele intervale de staţii condiţiile meteo nefavorabile impun înscrierea în circulaţie doar a trenurilor tractate cu locomotive Diesel (DHC, DA sau GM):

  • Urziceni-Slobozia
  • Alexandria – Zimnicea
  • Roșiori Est-Tr. Magurele
  • Caracal-Corabia
  • Ciulniţa-Călăraşi
  • Constanţa-Mangalia
  • Medgidia-Tulcea Oraş

Toate aceste măsuri sunt necesare din considerente de siguranţă şi pentru continuitate în traficul feroviar pe întreaga reţea.

Operatorul naţional de transport feroviar de călători, CFR Călători, a anulat pentru ziua de 18 ianuarie 35 trenuri Regio şi Interregio, călătorii având însă la dispoziţie alte garnituri care circulă pe aceleaşi relaţii.

CFR SA menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic.

Recomandări:

Călătorii sunt rugaţi să consulte permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători pentru informații actualizate despre trenurile înscrise în circulație sau despre trenurile anulate:

CFR Călători (operator național) https://www.cfrcalatori.ro/

SC Regiotrans SRL Brasov (operator privat) https://www.regiotrans.ro/anunturi/

SC Interregional SRL (operator privat) https://www.viaterraspedition.ro/

SC Transferoviar Calatori SRL (operator privat) https://www.transferoviarcalatori.ro/

SC Softrans SRL (operator privat) https://www.softrans.ro/

Informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie puteţi afla de pe site-ul www.cfr.ro – domeniul Trenul meu (https://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren)

Trebuie doar să introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi astfel date în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire la destinaţie.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCOMUNICAT DE PRESĂ
Articolul următorComunicat de presa