Senatorul „lupilor”
Fostul primar din Buşteni, ales senator de Prahova, Emanoil Savin ar putea fi protagonistul unui gest unic făcut la noi în ţară, acesta anunţând, nici mai mult , nici mai puţin, decât că „îşi va dona salariul de parlamentar clubului Petrolul 52”!
După ce a ajutat cu plata chiriei stadionului, atât pentru actualul Petrolul, cât şi pentru fosta societate, falimentară, a lui Dan Capră (Savin a plătit contravaloarea chiriei şi în Liga I, la un meci), acum, acesta este pe cale să devină, cu adevărat, primul… membru cotizant! În plus, tot prin bunăvoinţa acestuia se va merge şi într-un stagiu de pregătire, la munte, şi se vor mai „rezolva” câteva contracte de sponsorizare care să ajute la terminarea campionatului în curs cu realizarea promovării! Nu mai vorbim de „presiunea” pusă de senator pe colegii săi din Ploieşti, de a rezolva problema mărcilor, măcar, dacă nu cumva şi pe cea a folosirii arenei!
Iar de la vară vine vremea pasului cel mai important – constituirea unei Societăţi pe Acţiuni care să dea, cu adevărat, „dimensiunea” interesului pentru sprijinirea consistentă a fotbalului de performanţă la Ploieşti! Câţi de „Savin” or fi în Prahova?