Tricolorul LMV Ploiești – Știința Explorări Baia Mare 3:1
(25:23, 25:17, 19:25, 25:23)

Petre Apostol

Sala Sporturilor „Olimpia”, Ploiești. Spectatori: aproximativ 400 de persoane.
Tricolorul LMV Ploiești: Hiroshi Centelles, Aleksandar Milivojevic, Kostiantyn Zhylinskyi, Kostiantyn Riabukha, Jose Carrasco, Andrei Grigoraș – Goran Skundric; au mai jucat: Florin Voinea, Tomasz Rutecki, Cosmin Ghimeș (căpitan), Pavel Dushkov; rezerve neutilizate: Vladan Aleksic, Tudorel Farcaș, Daniel Vargas.
Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
Știința Explorări Baia Mare: Ștefan Lupu, Csaba Nagy, Gabriel Cherbeleață, Zoltan Kovacs, Liviu Râpeanu, Igor Didorciuc – Paul Olar; au mai jucat: Artem Sushko, Tamas Kaszap, Gheorghe Socaciu; rezerve neutilizate: Mihai Coasă (căpitan), Rolland Balog.
Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop.
Arbitri: Bogdan Stoica şi Cristian Cristea, ambii din Bucureşti.
Observator FRV: Constantin Ispas, din Bucureşti.

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploiești și-a extins la trei seria de victorii din acest început de an în Divizia A1, după ce, sâmbătă seară, în Sala “Olimpia”, a învins pe Știința Explorări Baia Mare, în cadrul etapei a XV-a din Faza I, respectiv a IV-a din retur. Elevii antrenați de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au avut, însă, ceva emoții în a închide partida.
Primul set a fost echilibrat, ambele echipe aflându-se la conducere. Știința Explorări s-a desprins, mai întâi, dar ploieștenii, în frunte cu Grigoraș, au revenit, prin trei puncte la rând, ajungând în avantaj, scor 6:5.
Formațiile au alternat, apoi, la conducere, după care Tricolorul LMV s-a desprins, în urma a cinci puncte consecutive, cu un serviciu foarte bun al lui Milivojevic, scor 16:12. Știința Explorări s-a apropiat treptat, mai întâi la două lungimi, scor 20:18, iar apoi chiar a egalat la 23, după trei puncte la rând, însă ploieștenii au închis setul cu două puncte consecutive, scor 25:23.
Setul secund a fost la discreția elevilor antrenorilor Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu. Grigoraș, Riabukha și Carrasco au ajutat la desprinderea echipei gazdă la 8:4. Milivojevic, Zhylinskyi și Grigoraș au majorat ecartul la 16:10.
Diferența a crescut chiar la nouă puncte, scor 23:14, iar ploieștenii s-au impus, în final, cu scorul de 25:17, Zhylinskyi punând punct setului cu un blocaj excelent.
Actul al treilea a început în aceeași manieră precum setul precedent, Milivojevic și Grigoraș punctând decisiv pentru Tricolorul LMV, care s-a distanțat la 5:1, respectiv 8:4. După timeoutul tehnic, ceva s-a schimbat în maniera de joc, oaspeții având intervenții mai inspirate la fileu, egalând situația de pe tabelă, după patru puncte la rând. Ba, mai mult, au preluat conducerea, completând un parțial de 7:1, care a dus scorul la 11:9 pentru oaspeți. Milivojevic și Zhylinskyi (cu un nou blocaj) au egalat la 11, dar Știința Explorări a replicat, distanțându-se la 15:12.
Tricolorul LMV a egalat la 15, dar echipa din Baia Mare s-a desprins, din nou, la trei-patru puncte, și s-a îndreptat spre un succes cu 25:19 în set, încheind actul cu trei puncte la rând.
În setul al patrulea, Știința Explorări a avut inițiativa, conducând din start cu 3:1. Tricolorul LMV a egalat la 4, însă s-a lovit, din nou, de blocajul bun al ardelenilor, care s-au desprins la 7:4. Ecartul oaspeților s-a mărit chiar la patru puncte, scor 10:6, respectiv 13:9, și, chiar dacă ploieștenii au înjumătățit, pe moment, avantajul adversarilor, echipa din Baia Mare a intrat la al doilea timeout tehnic cu un ecart de patru puncte, scor 16:12.
După timeout, la Tricolorul LMV au intrat Ghimeș și Rutecki, iar, ușor-ușor, gazdele au revenit în joc, pe serviciul lui Rutecki, Milivojevic și Zhylinskyi aducând echipa ploieșteană la un singur punct în urmă, scor 17:18. Apoi, cu Zhylinskyi la serviciu, Tricolorul LMV a ajuns la conducere, pentru prima dată în acest set, scor 21:20, după un efort colectiv deosebit, în frunte cu Skundric, liberoul ploieștenilor încheind meciul cu un procentaj de 56% la preluare excelentă și 63% pozitivă.
Oaspeții au revenit la conducere, după două puncte la rând, dar Rutecki și Milivojevic au adus Tricolorul LMV la două mingi de meci, scor 24:22. Știința Explorări a salvat o minge de meci a ploieștenilor, însă Milivojevic a pus punct partidei, închizând setul la 25:23.
Pentru echipa ploieșteană, Grigoraș și Milivojevic au punctat de cele mai multe ori, reușind câte 15 puncte, muntenegreanul încheind și cu 45% la recepție excelentă și 48% la atac (14/29), în vreme ce jucătorul de pe postul de universal a înregistrat +12 mingi câștigate-pierdute, precum și 3 blocaje.
De asemenea, centrii Kostiantyn Zhylinskyi și Kostiantyn Riabukha au realizat 12 puncte, respectiv 6 puncte, primul având procentaj de 100% la atac (5/5), trei puncte din serviciu și patru blocaje, iar cel de-al doilea a bifat tot patru blocaje.
Astfel, Tricolorul LMV și-a menținut parcursul perfect la început de an, bifând a treia victorie cu maximum de puncte din trei meciuri disputate, ajungând la 33 de puncte în clasament. Se păstrează, așadar, pe locul al patrulea, având cu un singur punct mai puțin față de a treia clasată din acest moment, Volei Municipal Zalău, care, însă, are de jucat la Steaua București, în ultimul meci al etapei, în această seară.