Numărul de notificări de dare în plată a ajuns la 6.400 la finalul anului 2016, iar volumul creditelor notificate se ridică la 1,8 – 1,9 miliarde de lei, în condițiile în care ritmul a scăzut de la peste 1.000 de dosare pe lună, în primele luni de la apariția Legii, la 100 – 150 de dosare pe lună în ultimele luni ale anului trecut, a declarat, ieri, directorul adjunct al Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu, citat de Agerpres.
„Dacă ne uităm pe statisticile efective, ce se întâmplă acum în piață, vedem că numărul notificărilor de dare în plată la sfârșitul lunii decembrie 2016 a fost de aproximativ 6.400, iar volumul s-a situat cam la 1,8 — 1,9 miliarde de lei. Nu este nici mult nici puțin. (…) Dacă în primele luni de la adoptarea Legii aveam peste 1.000 de notificări pe lună, în ultimele luni ale anului trecut media a ajuns la 100 — 150 de notificări pe lună, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla, pentru că ar putea fi doar o perioadă de așteptare, și ar putea începe din nou”, a explicat Neagu.
Oricum, potrivit oficialului BNR, datele nu confirmă estimările inițiale, conform cărora sute de mii de cazuri ar fi urmat să apeleze la această procedură. Neagu a mai explicat că, potrivit analizelor BNR, eligibili pentru darea în plată ar fi circa 300.000 de debitori, iar volumul creditelor ar fi de 42 — 43 de miliarde de lei.
„Acesta este cazul extrem. Comparând cu ce se întâmplă în piață, constatăm că avem notificări cam de 2% din nivelul maxim posibil, iar la tendințe este o aplatizare semnificativă”, a mai spus reprezentantul BNR.
Oficialul BNR a mai spus că, în prezent, există peste 500 de notificări de dare în plată pentru 2, 3 sau mai multe imobile, care, potrivit deciziei CCR, nu pot fi admise.