Recent a fost înregistrată o călătorie mai puţin obişnuită. Un prinţ din Arabia Saudită a transportat 80 de şoimi cu ajutorul unui avion, fiecare pasăre având bilet, destinaţia fiind Jeddah, un oraş din Arabia Saudită. Păsările erau folosite pentru vânătoare. În Arabia Saudită vânătoarea cu şoimi este un sport popular, aceste păsări fiind considerate norocoase. În Abu Dhabi există chiar un spital pentru şoimi. Din acest motiv, numeroase companii aeriene permit accesul şoimilor la bord, cu o taxă suplimentară de până la 630 de dolari, în funcţie de destinaţie. Şoimii au propriul lor paşaport. Emiratele Arabe au emis până la 28.000 de astfel de paşapoarte.