Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti se alătură proiectului educaţional “Toma Caragiu, o viaţă închinată teatrului” realizat de Şcoala Gimnazială “Toma Caragiu” Ploieşti, în perioada februarie – iunie 2017. În cadrul acestuia se vor desfășura mai multe acţiuni culturale: spectacolul “In Memoriam Toma Caragiu”, în data de 3 martie la Şcoala Gimnazială “Toma Caragiu” Ploieşti, susţinut de elevi ai Şcolii Gimnaziale “Toma Caragiu” şi ai Colegiului de Artă “Carmen Sylva” Ploieşti; atelierul de pictură şi desen “Ipostaze” – activitate care va avea loc în luna aprilie, la Colegiul de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti; atelierul de teatru “Micii actori” – în luna mai, la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti; Festivalul de teatru şcolar “Toma Caragiu, o viaţă închinată teatrului” în luna iunie, la Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti. Juriul va fi format din reprezentanţi ai Şcolii Gimnaziale “Toma Caragiu” Ploieşti şi reprezentanţi ai Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti. Pe 17 februarie, în cadrul aceluiași proiect, s-a desfășurat Concursul de cultură generală “Cine ştie câştigă” la Şcoala “Toma Caragiu”. Parteneri ai şcolii ploieştene amintite sunt în cadrul acestui proiect: Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti, Colegiul de Artă “Carmen Sylva” Ploieşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Şerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova.