Cererea de demisie din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, recent transferat de la DNA Ploiești la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, va fi analizată în plenul Consiliului Superior al Magistraturii pe data de 28 februarie. „Cererea de demisie a domnului Negulescu Mircea, în prezent procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, transmisă pe e-mail și fax la data de 17 februarie 2017, orele 20,37, a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii azi, 20 februarie 2017, urmând să fie pusă în discuție și analizată în ședința plenului din data de 28 februarie 2017”, se precizează într-un comunicat al CSM, transmis ieri AGERPRES.
Conform sursei citate, Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM va analiza, tot în data de 28 februarie, nota Inspecției Judiciare cu propunerea de suspendare din funcție a procurorului Negulescu. Inspecția Judiciară a dispus, anterior, începerea cercetării disciplinare în cazul procurorului Mircea Negulescu, inspectorii judiciari propunând suspendarea din funcție a acestuia până la finalizarea procedurii.
„La 15.02.2017, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a apariției în mass-media a unor înregistrări audio al căror conținut este atribuit procurorului Mircea Negulescu. Ulterior au fost înregistrate și conexate la prima lucrare sesizările, având același obiect, formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de un alt petent. Apreciind că există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari desemnați în cauză au dispus, la 17 februarie 2017, începerea cercetării disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) și j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor”, arată sursa citată. Mircea Negulescu, unul dintre procurorii din cadrul DNA Ploiești care instrumentează dosarul Ponta — Ghiță — Blair, a cerut miercuri încetarea activității în cadrul DNA.
”Având în vedere apariția în spațiul public a unei înregistrări audio conținând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești și unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017 s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Această cerere a fost transmisă Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluționare”, se preciza într-un comunicat al DNA. Ulterior, CSM a admis solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activității în cadrul Serviciului Teritorial Ploiești al DNA și continuare a activității la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.