Violeta Stoica

În urma celor aproape 900 de inspecții efectuate pe probleme de mediu în județul Prahova – dintre care mai mult de jumătate au fost neplanificate – comisarii de la Garda de Mediu au aplicat amenzi în valoare de aproape trei milioane de lei, fiind făcute și trei sesizări penale pentru încălcarea legislației de mediu.
O situație care poate să arate, cel puțin parțial, starea mediului din punctul de vedere al comisarilor Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a fost prezentată, ieri, în cadrul Colegiului Prefectural. În Prahova, anul trecut, pe lângă cele trei sesizări ale instituțiilor de anchetă penală, s-a lăsat cu suspendarea activității agenților economici care au încălcat legea, dar și cu propuneri de suspendare a actelor de reglementare în materie de mediu.

Daniela Tudorache, comisar șef al Gărzii de Mediu Prahova, a arătat, ieri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, ce au făcut anul trecut comisarii prahoveni în materie de mediu. 875 de inspecții au fost efectuate anul trecut, dintre care 505 au fost neplanificate, cele mai multe controale fiind ca urmare a reclamațiilor primite pe adresa Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Prahova.
Potrivit documentului prezentat de către comisarul șef Daniela Tudorache, principalele acțiuni de verificare efectuate pentru controlul poluării au fost pe domeniul închiderii depozitelor neconforme de la trei dintre rafinăriile prahovene, respectiv de la Vega, Steaua Română Câmpina și Astra Română Ploiești, ultimele două nemaiavând activitate de producție în prezent.
Controalele efectuate au vizat obligația închiderii depozitelor de deșeuri neconforme deţinute de cele trei rafinării menționate. Activitățile desfășurate au avut în atenţie în mod special această parte a rafinăriilor menționate, cu atât mai mult cu cât a fost declanșată de către Comisia Europeană procedura de sancționare a României pentru că nu au fost închise și reabilitate depozitele de deșeuri neconforme, deși aceste obligații au fost asumate de țara noastră, prin semnarea Tratatului de aderare.
Conform informațiilor făcute publice ieri de către reprezentanta Gărzii de Mediu Prahova, în județul Prahova au fost stabilite trei depozite neconforme de deșeuri industriale periculoase care aparțin Rompetrol SA Rafinare, SC Steaua Română SA Câmpina și SC Rafinăria Astra Română SA Ploiești, pentru care operatorii economici aveau obligația de închidere conform prevederilor Directivei Deșeuri.
În urma controalelor efectuate, comisarii de mediu au aplicat o sancțiune contravențională pentru nerealizarea dezafectării depozitelor de deșeuri industriale periculoase și ecologizarea zonelor aferente acestora și a fost înaintată și o sesizare penală a instituțiilor de anchetă privind sancționarea Rafinăriei Steaua Română Câmpina pentru degradarea mediului din cauza încălcării legii privind eliminarea deșeurilor periculoase.
“Rafinăria Vega a făcut un pas pentru închiderea depozitului neconform, dar încă nu au început lucrările propriu-zise”, a precizat Daniela Tudorache în cadrul ședinței Colegiului prefectural. În această privință, în raportul prezentat ieri se mai arată că Rompetrol Rafinare SA Rafinăria Vega a solicitat și a obținut acord de mediu pentru reabilitarea și amenajarea zonei de teren din incinta pe care sunt amplasate depozitele de deșeuri industriale periculoase, însă, în urma controalelor, Garda de Mediu a aplicat o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor stabilite în acordul de mediu, dar această măsură a fost contestată în instanță.
La Astra Română, situația pare puțin mai complicată, deși Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit o serie de obligații la încetarea activității. În acest caz, reabilitarea amplasamentului depozitului de deșeuri periculoase pare și mai dificilă fiindcă obligațiile stabilite pentru depozitul de deșeuri au fost contestate în instanță, având în vedere că societatea nu mai este proprietara terenului pe care se află depozitul neconform.

Emisiile de noxe în atmosferă, cauzate de rafinării și de trafic

3-cZeci de inspecții au efectuat comisarii de mediu și în privința calității mediului înconjurător, pentru a se vedea cum se respectă condițiile impuse privind emisiile de poluanți în atmosferă.
În raportul Gărzii de Mediu Prahova, se arată că “în urma acțiunilor de control au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 315.000 lei la Rafinăria Petrobrazi pentru că nu a luat măsuri pentru limitarea emisiilor în atmosferă, la Rafinăria Petrotel Lukoil și Lukoil Energy &Gas pentru depășirea valorilor limită impuse în actele de reglementare pentru indicatorul NOx (n.n. – oxizi de azot). Pe amplasamentul celor trei rafinării exista surse de emisii din categoria emisiilor difuze/nedirijate asociate proceselor de epurare, transferului, stocării și manevrării produselor petroliere, golirii rapide a gazelor de la camerele de cocsare, depozitele de deșeuri periculoase”.
Oxizii de azot reprezintă un grup de gaze foarte reactive, majoritatea fiind gaze fără culoare sau miros. Principalii oxizi de azot sunt monoxidul de azot (NO) care este un gaz incolor și inodor și dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roșcat cu un miros puternic, înecăcios. Dioxidul de azot, în combinație cu particule din aer, poate forma un strat brun-roșcat.
Pe de altă parte, o altă sursă de poluare atmosferică o reprezintă – în interiorul orașelor – traficul rutier tot mai intens, care afectează calitatea aerului.
În județul Prahova este încă prezentă necesitatea modernizării infrastructurii de transport, atât a drumurilor județene, cât și a drumurilor locale, urmărindu-se reducerea pulberilor în suspensie și reducerea emisiilor de oxid de azot generate de trafic.